Câţi bani primeşte Alstom pentru soluţiile de control al trenurilor între Braşov şi Sighişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trenul de lux trece, pe teritoriul României, prin Sighișoara şi Braşov (foto: cluj.travel)

Alstom va furniza sistemul de semnalizare, soluţiile digitale de gestionare a traficului feroviar şi pe cele de electrificare, în cadrul proiectului de modernizare şi reabilitare a lotului al doilea (Apaţa-Caţa) de pe secţiunea Braşov-Sighişoara aflată pe culoarul european Rin-Dunăre.

”Alstom va furniza sistemul de semnalizare, soluţiile digitale de gestionare a traficului feroviar şi pe cele de electrificare, în cadrul proiectului de modernizare şi reabilitare a lotului al doilea (Apaţa-Caţa) de pe secţiunea Braşov-Sighişoara aflată pe culoarul european Rin-Dunăre. Consorţiul Asocierea RailWorks, din care face parte Alstom, a semnat contractul cu beneficiarul. Partea Alstom din contract totalizează circa 70 de milioane euro, iar durata de execuţie a lucrărilor este estimată la patru ani”, a informat Alstom.

Consorţiul Asocierea RailWorks este compus din Aktor, ca lider de consorţiu în acest proiect, şi trei companii care execută lucrări de construcţii civile şi feroviare: Alstom, Arcada şi Euroconstruct.

Proiectul vine în completarea Loturilor 1 şi 3 din aceeaşi subsecţiune, atribuite consorţiului Asocierea RailWorks în martie 2020. În total, Alstom va furniza lucrări de semnalizări şi electrificare pe linia dublă de cale ferată care acoperă distanţa feroviară de 128 de kilometri – totalizând peste 250 km de infrastructură feroviară modernizată – dintre Sighişoara şi Braşov, două destinaţii turistice importante din România.

„Alstom îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa feroviară din România, atât pe segmentul de semnalizări feroviare, cât şi pe cel de electrificare. Acoperirea întregii subsecţiuni dintre Sighişoara şi Braşov va oferi o operare eficientă, asigurând consecvenţă în calitatea serviciului şi eforturi coordonate pentru desfăşurarea lucrărilor în cel mai bun mod posibil,” declară Gabriel Stanciu, directorul general Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.

Noul proiect, care totalizează 28 de km de linie feroviară dublă, include optimizarea rutei existente prin construirea de tunele pentru reducerea timpului de călătorie, precum şi modernizarea în mare parte a liniei vechi, urmând ca în final trenurile de pasageri să poată circula cu viteza maximă de 160 km/h.

”Compania Alstom este direct responsabilă de implementarea tuturor lucrărilor legate de: instalaţiile de centralizare electronică, sistemul european de semnalizare feroviară ERTMS Nivelul 2, sistemul de telecomunicaţii GSM-R, sistemele de anunţare şi informare a pasagerilor, sisteme de supraveghere video şi sistemul de electrificare a căii ferate prin substaţii de tracţiune electrică şi modernizarea catenarei”, arată Alstom.

Partea cea mai complexă a acestui proiect este construcţia a două tuneluri duble (în total patru tuneluri, câte două pe fiecare sens al traficului) care însumează aproape 13 km de linie dublă. În aceste tuneluri, compania Alstom este responsabilă şi cu furnizarea sistemului de electro-ventilaţie pentru a compensa lipsa ventilaţiei naturale, împreună cu un sistem anti-incendiu pentru a asigura siguranţa deplină a traficului.

Ca şi la loturile 1 şi 3 din subsecţiunea Sighişoara – Braşov, pentru modernizarea suspensiei catenare Alstom va furniza soluţia sa OCS3.

Trenurile circulă între Braşov şi Sighişoara încă din 1873. După încheierea lucrărilor de reabilitare a liniei, cel mai rapid tren va parcurge distanţa în mai puţin de o oră, comparativ cu 160-250 de minute în prezent.

Compania Alstom este activă în lucrările continue de reabilitare a tronsonului românesc al coridorului Rin-Dunăre din anul 2012, iar în prezent compania are cinci proiecte în derulare şi două proiecte încheiate pe acest coridor, în domeniul infrastructurii sau al semnalizărilor, acoperind peste 75% din cei 450 km aflaţi în prezent în curs de reabilitare pe sectorul românesc.

Coridorul pan-european Rin-Dunăre conectează oraşele Nuremberg-Praga-Viena-Budapesta-Curtici-Simeria-Braşov-Bucureşti-Constanţa. Prin proiectele de reabilitare în derulare pe ramura nordică a sectorului românesc, viteza traficului feroviar va creşte la 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/ h pentru trenurile de marfă.

Alstom este lider mondial în dezvoltarea şi implementarea soluţiilor digitale îmbarcate de control al trenului. ATLAS 200 este soluţia Alstom pentru semnalizare ERTMS Nivelul 2, permiţând trenurilor să circule cu viteze mai mari, în condiţii de perfectă siguranţă a traficului.

Compania Alstom este activă pe piaţa din România din 1994 şi are 470 de angajaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite