Ce facilităţi oferă Guvernul pentru înfiinţarea a 84 de „incubatoare de afaceri“, care să creeze anual 3.000 de IMM-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul îşi propune crearea în perioada imediat următoare a unui număr minim de 84 de incubatoare de afaceri, care să conducă la crearea a cel puţin 3.000 de IMM-uri anual, incubatoarele urmând să beneficieze de facilităţi precum scutirea de la plata impozitelor pe teren şi clădiri.

Executivul a adoptat, miercuri, un proiect de lege privind stimularea înfiinţării de incubatoare de afaceri, în scopul creării de noi locuri de muncă, diversificării economiei şi creării unui mediu antreprenorial în cadrul comunităţilor locale, a anunţat ministrul delegat pentru IMM, Florin Jianu, potrivit Mediafax.

„Prin incubator de afaceri se înţelege o structură suport de sprijin a afacerilor, organizată sub forma unui spaţiu care urmăreşte crearea unui mediu favorabil şi sustenabil pentru IMM. Prin acest nou concept ne propunem crearea perioada imediat următoare unui număr minim de 84 de incubatoare de afaceri şi a unui număr minim de 3.000 de IMM-uri incubate anual“, a spus Jianu.

Potrivit proiectului, vor exista incubatoare de afaceri cu un portofoliu mixt, respectiv tehnologice, academice de afaceri, agro-incubatoare de afaceri, incubatoare de afaceri sociale sau incubatoare de afaceri virtuale.

Obţinerea titlului de „incubator de afaceri“ va fi prin ordin al ministrului delegat pentru IMM, perioada pentru care este acordat un astfel de titlu fiind de maximum 10 ani. Perioada de "preincubare" a afacerilor va fi de maximum 6 luni, serviciile de incubare vor fi furnizate pentru o perioadă de 3 ani, iar serviciile specifice unui accelerator de afaceri vor fi pe maximum doi ani.

Titlul de incubator de afaceri acordă dreptul la facilităţi precum scutirea de la plata impozitului pe terenul sau clădirile aferente şi scutiri, cu acordul autorităţilor locale, de la plata altor taxe datorate bugetelor locale.


Mai puteţi citi: 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite