Afaceri

articolul anterior articolul urmator

Ce idei le mai vin candidaţilor cu foarte multă experienţă

31
10 Mar 2019 14:29:18
George Butunoiu
FOTO Shuttertock
FOTO Shuttertock

Aveam noi de făcut o recrutare mare, o poziţie de Board pentru o cunoscută companie multinaţională. Candidatul cel mai bine plasat e unul dintr-o altă companie multinaţională concurentă, la fel de mare şi de prestigioasă. Zeci de ani în domeniu, exact aceeaşi industrie şi exact în acelaşi departament. Poziţie de Board – 1, adică tocmai bun de motivat cu o promovare şi cu o mărire substanţială de salariu.

Omul e cunoscut pe piaţă, e considerat un specialist foarte bun, îl ştiam şi eu de mulţi ani de zile. Se prezintă şi destul de bine, e logic, coerent, nu vorbeşte în plus. Nu e o surpriză, aşadar, că ajunge primul pe short-list. Nu aveam eu ce să-l întreb despre meserie, fiindcă oricum nu mă pricepeam la domeniul lor. Asta o face întotdeauna angajatorul în amănunţime, eu mă ocup de altceva într-o recrutare.

Îi spun despre companie şi despre poziţie, îl interesează. Normal să fie astfel, ar fi un pas important în cariera lui şi o ocazie pe care nu o ai în fiecare lună. Probabil că nici măcar în fiecare an.

Şi îl rog eu să-mi trimită un CV în engleză, ca să-l dau oamenilor acelora de departe, care iau decizia în astfel de situaţii.

- Nu am făcut niciodată un CV şi nu o să mă apuc acum să-l fac. Dacă vor să mă vadă aşa, foarte bine. E uşor să le spui ce am făcut şi unde!

- Eşti sigur că nu vrei să-mi trimiţi un CV?

- Da, sunt sigur! Dacă vrea cineva să vorbească cu mine, poate vorbi şi aşa, fără CV.

- Bine!

I-am spus angajatorului de foarte departe că e primul pe listă, cu cea mai tare experienţă şi cu un profil destul de bun, dar că nu vrea să trimită un CV. Nu i-a luat mai mult de o secundă omului de foarte departe ca să-mi spună să-l scot definitiv din orice listă. Scurtă, lungă sau oricum o mai fi ea. Adică aşa cum aş fi făcut şi eu în locul lui, şi, fără îndoială, şi mulţi alţii...

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

31 Comentarii

Sorin Ionascu
10.03.2019, 15:54:38

Si uite asa isi da omul cu tesla, din prea multa aroganta si prea putina stiinta. Eu unul ma intreb cum a ajuns el pana unde a ajuns in firma unde lucreaza de atatia amar de ani daca nu si-a facut niciodata un CV. E ceva elementar si nu injoseste pe nimeni. Deci - cum s-a angajat el acolo? L-a adus mamica su taticu? De manutza cand era bebe? Foarte ciudat. Ca e un personaj cunoscut si, eventual, apreciat, nimic de zis; dar daca vrea un post mai bun, in alta parte, nu e logic sa si demonstreze ca il vrea? Se depune un dosar de candidatura in care CV-ul e piesa importanta. Prin el iti arati competentele si e un bun mod in care poti arata cat esti de capabil sa iti vinzi marfa - in cazul de fata, propria persoana. Si daca tot nu vrea sa-si faca un CV, atunci cum a ajuns in vizorul firmei de recrutare? Pe short-list? Sau a fost el atacat de head-hunters, care apoi au constatat ca vanatul nu prea e comestibil?

-2 (6 voturi)
scamator
10.03.2019, 18:53:31

Dupa un specialist foarte bun (cum zice autorul, care-l si cunoaste de mult) umbla firmele sa-l angajeze, nu cere el.

+4 (4 voturi)
George Butunoiu
10.03.2019, 20:57:01

L-am contactat noi, pentru ca il stiam de multi ani... GB

-3 (5 voturi)
🖕
10.03.2019, 22:48:55

Vrînd-nevrînd, domnului respectiv i se aplică „principiul lui Peter”.

+2 (2 voturi)
Stan Papusa
10.03.2019, 23:31:57

Este uluitor un asemenea grad de naivitate (in mod deliberat nu am folosit cuvantul "infantilism"). Ce fel de cariera a putut avea un asemenea individ? Daca este complet blocat mental (si este clar ca e asa) - cum, Doamne iarta-ma, a reusit vreodata sa faca ceva cat de cat logic?!? Felicitari celui care intr-o clipa l-a eliminat de pe orice fel de lista. Este singura actiune inteligenta din toata istoria.

-4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (31)