Cel mai mare lanţ românesc de restaurante se extinde. Un nou restaurant City Grill se deschide în centrul comercial Băneasa Shopping City

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul restaurant City Grill Băneasa are o capacitate de 110 locuri
Noul restaurant City Grill Băneasa are o capacitate de 110 locuri

City Grill, cel mai mare lanţ românesc de restaurante, deţinut de omul de afaceri Dragoş Petrescu, se extinde şi deschide un nou restaurant, în centrul comercial Băneasa Shopping City, în urma unei investiţii de 250.000 de euro.

Grupul City Grill deţine în prezent 16 locaţii sub şapte branduri: City Grill, City Cafe, Trattoria Buongiorno, Hanu’ Berarilor , Caru’ cu bere, Pescăruş şi Hanu’ lui Manuc. Noul restaurant City Grill Băneasa, cea de-a 17-a locaţie a grupului, este poziţionat la etajul 1, în zona Food Court, şi are o capacitate de 110 locuri. 

„City Grill continuă extinderea în mod natural. Cel de al 17-lea restaurant din grup sub brandul City Grill este unul modern, în care talentul chefilor noştri se îmbină cu modul tradiţional de a găti şi cu alegerea de materii prime locale, sanatoase“, a declarat Dragoş Petrescu, CEO-ul şi proprietarul grupului City Grill.

În ultimii trei ani, grupul City Grill a înregistrat o creştere constantă a cifrei de afaceri: 80 de milioane de lei – în 2013, 90 de milioane de lei – în 2014 şi peste 115 milioane de lei – anul trecut. Estimările pentru anul în curs, dupa primul trimestru, indică un avans de 20 de procente, iar Dragoş Petrescu aprecia, într-un interviu acorat pentru „Adevărul Financiar“ în luna iulie, că începând din 2017 grupul va avea o creştere constantă de 10-15%, anual.

Pe fondul investiţiilor masive făcute de companie în deschiderea de noi restaurante şi în cursurile de calificare pentru personal, profitul grupului a scăzut, în ultimii trei ani. Dacă în 2013 suma era de peste 7,2 milioane de lei, în 2014 a scăzut la circa 6,2 milioane de lei, iar anul trecut s-a situat în jurul valorii de 5,8 milioane de lei. Până la sfârşitul acestui an, numărul de angajaţi va ajunge la 1.300 – 1.500 şi va avansa constant, proporţional cu creşterea numărului de restaurante.

Pe termen scurt, este vizată consolidarea şi poziţionarea corectă pe piaţă a celor două branduri noi, Hanu’ lui Manuc şi Pescăruş, inaugurate anul trecut, dar şi consolidarea întregului grup. 

Obiectivele pentru perioada 2016-2018 vizează deschiderea de noi locaţii. „Dorim să ne dezvoltăm organic şi avem în vedere atât Bucureştiul, cât şi alte oraşe mari din ţară – ne gândim la Cluj -, dar şi din afara României – Viena şi Londra. Vizăm preluarea unor branduri noi, a unor locaţii independente, pe care să le reamenajăm. Investiţiile noastre presupun un efort de 250.000 – 400.000 de euro per locaţie cumpărată, iar bugetul de achiziţii este de circa două milioane de euro pentru două noi restaurante“, declara ragoş Petrescu, în iulie, pentru „Adevărul Financiar“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite