Doar trei „peţitori“ pentru privatizarea CFR Marfă: un consorţiu româno-austriac, o companie americană şi una românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce ministrul Relu Fenechiu anunţase 12 companii interesate de transportatorul feroviar şi premierul Victor Ponta miza pe patru candidaţi, ieri s-au înscris în cursă doar un consorţiu şi două firme. Acestea sunt asocierea Transferoviar Grup + Donau Finanz, OmniTRAX şi Grup Feroviar Român.

Ieri a fost ultima zi pentru depunerea documentelor de precalificare la achiziţia a 51% din acţiunile transportatorului feroviar public de marfă. Autorităţile au anunţat candidaturi din partea mai multor firme, dar la precalificare s-au prezentat doar trei „peţitori“.

Aceştia sunt: compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

Cine sunt candidaţii

** OmniTRAX, înregistrată în Denver, Colorado, este una dintre cele mai importante companii feroviare şi de management al transporturilor private din America de Nord, potrivit datelor publicate pe site-ul propriu.
** Transferoviar Grup, companie controlată de omul de afaceri Călin Mitică, a fost înfiinţată în 2003 şi are drept obiect de activitate servicii de transport/logistică feroviară şi manevră feroviară de marfă, gestionarea de infrastructură feroviară, construcţia de căi ferate, drumuri şi autostrăzi. Compania activează atât pe piaţa din România, cât şi la nivel internaţional.
Compania deţine participaţii majoritare în cadrul firmelor UV Aiud şi Transferoviar Călători.
** Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria este un fond de investiţii fondat în 1957, administrând active de peste două miliarde de euro în domenii precum managementul activelor, investiţii, fuziuni şi achiziţii, restructurări, dezvoltare rezidenţială. Donau-Finanz este calificat în faza finală a procesului de privatizare a companiei feroviare BDZ din Bulgaria.
** Grup Feroviar Român este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din România şi face parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. GFR a anunţat în februarie că a fost admis pe lista scurtă la privatizarea BDZ Cargo.

Evaluarea, făcută în secret

Ca în orice privatizare, preţul este cel mai important indicator care arată ce valoare are societatea scoasă la vânzare. Ei bine, toată lumea ştie că pachetul vândut de stat este propus la 180 de milioane de euro, dar niciunul dintre evaluatori nu a vrut să comunice cum s-a ajuns, concret, la acest preţ.

Cu un patrimoniu de 39.000 de vagoane, 900 de locomotive, la care se adaugă nenumărate (aici, expresia chiar se potriveşte!) terenuri şi imobile, era de aşteptat ca preţul total să fie de mai mult de un miliard de euro. Sau, pachetul de 51% să fie scos la vânzare pentru cel puţin 500 de milioane de euro.

Cum s-a ajuns ca, în loc de 500, statul să ceară doar 180 de milioane de euro? Este una dintre cele mai mari enigme ale acestei privatizări. Evaluatorii care s-au ocupat de inventarierea CFR Marfă au ţinut în secret modul de calcul al preţului. Nu e târziu să-l comunice.

Fenechiu: „Nu vor veni geambaşi“

La aşa un preţ de pornire, investitorul ar putea câştiga dublu din afacerea CFR Marfă numai vânzând totul la fier vechi, au avertizat sindicatele. În replică, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a afirmat că statul român „va putea împiedica vânzarea companiei la fier vechi“. Mai mult, condiţiile restrictive impuse în caietul de sarcini nu vor permite înscrierea la licitaţie a unor „geambaşi“.

Procedura de privatizare are trei etape: precalificarea (încheiată ieri), negocierea pe bază de oferte preliminare şi neangajante şi licitaţia cu ofertă în plic.

Reamintim că premierul Victor Ponta a declarat, recent, că sunt „patru companii foarte mari“ care şi-au anunţat deja intenţia de a candida şi că până la board-ul FMI din iunie „o să avem procedura finalizată“.


Calendarul privatizării CFR Marfă

8 mai, ora 16.00 – depunerea la sediul Ministerului Transporturilor a documentelor de participare la licitaţie.
9 mai, ora 11.00 – deschiderea plicurilor cu documentele de participare la licitaţie.
15 mai, ora 12.00 – verificarea şi analizarea documentelor, întocmirea listei cu investitorii precalificaţi să participe la procesul de privatizare, dar şi a listei cu cei respinşi.
27 mai, ora 16.00 – potenţialii cumpărători înscrişi pe lista scurtă depun la sediul Ministerului Transporturilor oferta preliminară şi neangajantă şi eventualele comentarii asupra proiectului de vânzare-cumpărare.
28 mai, ora 10.00 – încep negocierile cu fiecare dintre potenţialii cumpărători înscrişi pe lista scurtă şi care au depus documentele menţionate mai sus.
19 iunie, ora 12.00 – depunerea la sidiul Ministerului Transporturilor a documentelor de participare care nu au fost solicitate în faza de precalificare, oferta de cumpărare în plic sigilat şi dovada privind achitarea taxei de participare la licitaţie.
20 iunie, ora 11.00 – Comisia de Privatizare va deschide plicurile cu documentele. Ofertanţii trebuie să fie prezenţi la licitaţie. Se verifică şi analizează documentele şi se stabileşte ofertantul adjudecatar.

 


 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite