CFR Marfă dă semne de redresare: afacerile i-au crescut cu 3%, pierderile i-au scăzut cu 87%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Marfă a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 681,3 milioane de lei, în creştere cu 3% faţă de perioada similară din 2013, şi pierderi în scădere cu 87%, de la 135,3 la 17,7 milioane lei, potrivit informaţiilor furnizate la solicitarea Mediafax.

Bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pentru 2014, aprobat de Guvern în luna noiembrie a anului trecut, prevede venituri de 1,117 miliarde de lei, cheltuieli de 1,035 miliarde de lei şi un profit brut de 82 de milioane de lei.

Întârzierea concedierilor a erodat profitul

Ministerul Transporturilor a lansat recent în dezbatere un proiect de hotărâre de guvern prin care solicită rectificarea bugetului, în varianta propusă veniturile fiind aceleaşi, respectiv 1,117 miliarde de lei, dar cheltuielile mai mari cu 58 de milioane de lei, din cauza începerii cu întârziere a concedierilor colective.

Astfel, potrivit proiectul de revizuire a bugetului, transportatorul feroviar de mărfuri se aşteaptă în acest an la un profit brut de 23,69 milioane de lei, faţă de câştigul de 82 de milioane de lei prognozat iniţial.

În 2013, CFR Marfă a raportat venituri de 984,8 milioane lei şi un rezultat negativ de 262,9 milioane de lei.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei şi continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic, după ce procedura de cedare a 51% din acţiuni a eşuat anul trecut.

Aproape 2.300 de oameni au fost puşi pe liber

Potrivit datelor comunicate Mediafax la începutul săptămânii trecute, CFR Marfă a disponibilizat până în prezent 2.296 de salariaţi, cei mai mulţi de la sucursala Banat - Oltenia (622), din totalul de 2.500 de persoane care sunt concediate în acest an, efectivul companiei numărând 6.561 de angajaţi.

Printre principalii clienţi ai companiei de stat se numără companiile Rofersped, Azomureş, Conpet, CE Oltenia, Holzindustrie Schweighofer, CE Turceni şi Kronospan.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite