Afaceri

articolul anterior articolul urmator

Chimcomplex creşte salariile angajaţilor cu aproape 25%

0
26 May 2022 14:20:29
Autor: Afrodita Cicovschi

Chimcomplex anunţă că a majorat salariile angajaţilor săi, începând cu luna iunie, astfel că venitul mediu brut lunar (cu tichetele de masă incluse) creşte de la 5.750 la 7.150 lei.

„Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, anunţă majorarea semnificativă a salariilor angajaţilor săi începând cu luna iunie 2022. Compania a aprobat cea mai mare creştere salarială de până acum, astfel că venitul mediu brut lunar (cu tichetele de masă incluse) creşte de la 5.750 la 7.150 lei, adică cu 24,5%. Dacă sunt incluse în această medie şi veniturile managerilor şi primilor 30 de specialişti salariul mediu pe companie creşte de la 7.200 la 8.980 lei”, anunţă compania.
 
În anul 2021, pe lângă prima suplimentară netă de 3.000 lei pe care a primit-o fiecare angajat, s-au acordat creşteri salariale cumulate de 5,5%, începând cu luna iunie 2022 se va aplica o creştere cu 13%, adică cu 700 lei. Aceasta se întâmplă în contextul în care angajatorii din privat îşi menţin bugetele de creşteri salariale de 5 - 7% pentru 2022, iar cele mai mari creşteri salariale din industriile petrolului, chimiei şi energiei nu depăşesc 10%.
 
În primul trimestru din 2022 compania a mai acordat indexări de 2%, ceea ce duce în final la o creştere reală de 15%.
 
Creşterea veniturilor este avută în vedere şi în anul 2023, astfel începând cu semestrul 2 se va adăuga trimestrial şi minim 50% din rata inflaţiei sau se indexează 100% rata inflaţiei, dacă se ating indicatorii de performanţă ai companiei.
 
"Prin propunerea financiară pe care am agreat-o urmărim creşterea performanţei companiei prin creşterea şi încurajarea performanţei fiecărui salariat. Avem încredere în marea capacitate a acestei companii şi în cele aproximativ 2.500 de talente şi dorim să realizăm împreună proiecte de anvergură. Dacă compania va atinge aceleaşi performanţe din 2021 şi în anii ce vor urma, conducerea va premia din nou salariaţii cu bonusuri peste cele prevăzute în CCM, aşa cum s-a întâmplat în anul 2021”, a declarat Ştefan Vuza, preşedintele Consiliului de Administraţie Chimcomplex.
 
În noul CCM Chimcomplex a optat pentru prime, beneficii şi bonificaţii cumulate în valoare de 4.220 lei/an/angajat. Aceştia vor primi în valoare cumulată de 2.000 de lei: tichete de vacanţă şi beneficii, la alegere, prin fondul de acţiuni social culturale (putând opta pentru asigurare medicală, cheltuieli de transport, etc).
 
Anual fiecărui angajat, i se acordă prime nete/cadouri în valoare totală de 2.220 lei cu ocazia sărbătorilor şi diferitelor evenimente din organizaţie. De asemenea, compania continuă acordarea de cadouri în bani pentru evenimente deosebite, cum ar fi zilele de 8 Martie sau 1 iunie, când se acordă fiecărui angajat cu copii cu vârsta de până la 18 ani un cadou în bani în valoare de 150 lei.
 
Totodată compania a aprobat în avans creşterea valorică cu 50% a tichetelor de masă de la 20 la 30 de lei/zi. Chimcomplex aşteaptă adoptarea, începând cu 1 iunie 2022, a proiectului de lege pentru creşterea valorii tichetelor de masă, la 30 de lei. Acum, valoarea totală lunară a tichetelor de masă acordate lunar (pentru 21 de zile lucrătoare) este de 420 de lei. Dacă va fi majorată la 30 de lei, valoarea lunară ar urma să fie de 630 de lei/angajat.
 
Pe lângă acestea, au fost avute în vedere şi creşteri ale sumelor acordate angajaţilor pentru susţinerea unor cheltuieli cu caracter social, iar numărul de zile de concediu care se vor acorda va fi în creştere, până la maxim 25 de zile pe an.
 
"Compania propune din luna iunie şi două instrumente inovative de motivare şi recompensare a salariaţilor perfomanţi: Primă cu structură variabilă la alegerea salariatului, în funcţie de interesele sale personale. Astfel din totalul primei de 2.000 lei brut/ an, salariatul va putea să aleagă singur cum cheltuie aceşti bani lunar. Va putea alege între vouchere de vacanţă, asigurare medicală, cheltuieli de transport, tichete culturale, abonamente la telecomunicaţii, servicii de turism, abonamente de sport şi relaxare, etc (în total 7 categorii de plăţi şi 500 de avantaje din discounturi). - Prima de fidelizare în procent de minim 10 % din salariul anual individual şi până la 120%, pentru o vechime în creştere de la an la an, începând din 2022. Prima va constă în oferirea de acţiuni gratuite acordate angajaţilor, cu precădere celor care au indicatori de performanţă dar şi a celor din eşalonul doi”, anunţă compania.
 
Noul CCM va fi valabil 24 de luni şi va produce efecte de la data înregistrării lui la ITM.
 
Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli. Este cel mai mare combinat de produse chimice cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. În anul 2021 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,244 miliarde de lei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările