Comisia Europeană impune noi reguli pentru multinaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
comisia europeana

Marţi, Comisia Europeană a luat noi măsuri pentru intensificarea luptei împotriva evaziunii fiscale a companiilor multinaţionale, în contextul în care din anul 2019, la nivel european, inclusiv în România, va intra în vigoare o directivă care va uniformiza fiscal activitatea acestor companii.

Principalul mod prin care multinaţionalele plătesc taxe mai mici este evitarea plăţii impozitului pe profit de către societăţile rezidente prin devierea veniturilor către filiale sau sucursale din ţări cu nivel redus de impozitare.

Dacă în anul 2016, Comisia a adoptat o directivă destinată combaterii evaziunii fiscale a companiilor multinaţionale în cadrul Uniunii Europene, marţi noi măsuri au fost adoptate pentru a evita această practică şi între statele UE şi cele terţe. În România, prevederile Directivei vor trebui transpuse până la data de 31 decembrie 2018, urmând ca ele să intre în vigoare la începutul lui 2019.

Însă de când multinaţionalele au fost acuzate că s-au implicat în protestele din Piaţa Victoriei, eforturile politicienilor români pentru taxarea profitului obţinut de companiile străine în ţara noastră s-au intensificat.

Care este contextul       

Pe 12 iulie 2016 a fost adoptată Directiva (UE) 2016/1164, pe baza recomandărilor OCDE din 2015 privind combaterea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor (BEPS). Directiva urmează să se aplice tuturor contribuabililor supuşi impozitului pe profit într-unul sau mai multe state membre, inclusiv sediilor permanente de pe teritoriul UE ale unor entităţi rezidente fiscal în afara UE. Ea stabileşte norme în cinci domenii ale impozitării: limitarea deductibilităţii dobânzilor, impozitarea la ieşire (exit taxation), norme generale anti-abuz, impozitarea societăţilor străine controlate şi impozitarea aranjamentelor hibride.

Dacă Directiva adoptată anul trecut, ce va intra în vigoare în 2019, viza nepotrivirile dintre sistemele fiscale dintre cele 28 de state membre ale Uniunii, marţi, la Consiliul miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană (ECOFIN), au fost adoptate o serie de măsuri suplimentare care vizează şi ţările din afara UE.

Printre măsuri se numără acordarea de puteri guvernelor pentru a taxa profiturile mutate de companiile cu sediul în UE în ţările cu taxe reduse, unde nu au nicio activitate reală de afaceri, precum şi de a taxa activele dezvoltate în UE şi ulterior transferate în afara blocului comunitar, o soluţie utilizată deseori de multinaţionale pentru a evita plata taxelor pentru drepturile de proprietate intelectuală. 

Noile reguli, care trebuie să intre în vigoare în 2020, ar trebui să descurajeze societăţile să declare profiturile în ţările care impun taxe mai mici sau deloc.

Eforturile politicienilor români

Politicienii români duc de mai multă vreme o luptă împotriva multinaţionalelor, care nu şi-ar plăti în mod corect taxele în România. Retorica negativă şi eforturile de legiferare s-au intensificat luna aceasta, când companiile au fost acuzate de liderii politici că şi-au trimis angajaţii la proteste.

Încă din octombrie 2016, un număr de 23 de deputaţi liberali, printre care şi Alina Gorghiu şi Daniel Zamfir, au iniţiat un proiect de lege pentru taxarea profitului obţinut de multinaţionale care să implementeze Directiva europeană în ţara noastră.

Cu toate acestea, proiectul de lege nu este propriu-zis o transpunere a Directivei 1164 în legislaţia noastră, adică realizarea unei legi noi, racordată la prevederile naţionale, inclusiv la Codul Fiscal, ci o copiere mecanică a Directivei europene. Mai mult Comisia discută cu OECD prevederile finale privind deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile, în condiţiile în care parlamentarii iniţatori au bătut deja în cuie prevederile.

Totodată, la începutul lunii ianuarie, şi ministrul Mediului Daniel Constantin spunea că Executivul are în plan să introducă începând cu 2018 impozitarea în funcţie de mărimea venitului, ceea ce ar echivala practic cu revenirea la cota progresivă (scoasă din Codul Fiscal în 2005, de Guvernul Tariceanu al Alianţei DA).

Mai mult, săptămâna trecută, preşedintele executiv al PSD, senatorul Niculae Bădălău, a anunţat că Guvernul pregăteşte o nouă formulă de plată a impozitului, astfel încât toate firmele să plătească această taxă în România, inclusiv multinaţionalele. Ulterior, Bădălău a declarat pentru News.ro că, împreună cu o echipă de specialişti, lucrează la un proiect legislativ care să prevadă că toate firmele care îşi desfăşoară activitatea în România să plătească impozitul în ţara noastră. „Mai avem aici şi legea redevenţelor la care trebuie să umblăm pentru 2018, modificarea Codului muncii unde vom urmări în primul rând ca ponderea masei salariale să ajungă la media UE”, a mai spus el.

Efectele Directivei în România

Directiva europeană urmează să fie transpusă şi în România, însă nu mai devreme de 1 ianuarie 2019, termenul dat de Comisia Europeană.

Ea va aduce o serie de noutăţi pentru fiscalitatea din România, cea mai importantă fiind introducerea regulilor de impozitare a societăţilor străine controlate. Aceasta încearcă astfel să împiedice multinaţionalele să folosească portiţe legislative pentru a plăti taxe mai mici.

Expertul fiscal Adrian Benţa consideră că, pentru a putea fi aplicat, proiectul din România al deputaţilor liberali trebuie adaptat conform cu Directiva. „Dacă ne referim la Directiva privind impozitarea profiturilor doar prin metoda eliminării deductibilităţii dobânzilor, proiectul din România trebuie adaptat să fie conform cu Directiva”, a declarat, pentru „Adevărul“, Adrian Benţa.

Cu toate acestea, el a spus că, din punctul său de vedere, această Directivă este „frecţie la picior de lemn”, pentru că metodele de transferuri de profituri sunt mult mai multe şi elevate decât nişte plăţi de dobândă, care au devenit metode „băbeşti”.

El a dat drept exemplu de metode moderne de transfer de profituri plăţile de redevenţe sau celebrele servicii de consultanţă şi management, dar şi preţurile de transfer. „Deocamdată se iau măsuri de fiscalizare a profiturilor în statele unde se realizează, se combate doar una dintre metode, metoda spălării profiturilor prin dobânzi. Mai sunt o multitudine de alte metode. Până nu le pui capac la toate, este frecţie la picior de lemn”, este de părere Benţa. „Companiile vor găsi alte metode de a compensa pierderile”, a mai spus el.

Benţa a criticat şi declaraţiile negative ale politicienilor la adresa multinaţionalelor, spunând: „Suntem lipsiţi de caracter. Pe de o parte înfierăm multinaţionalele, dar ne pare atât de rău când se mută câte o investiţie. Ce ne-ar fi plăcut să vină la noi”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite