Aproape 11.000 de companii din România au în spate investitori chinezi. Numărul lor a crescut cu 35% în ultimii 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investitorii chinezi s-au arătat interesaţi de mai multe companii de stat din România
Investitorii chinezi s-au arătat interesaţi de mai multe companii de stat din România

Investitorii chinezi au înregistrat în România, până la finele lunii octombrie, 10.878 de firme (5,75% din totalul companiilor din România), capitalul cumulat al acestora totalizând 282,4 milioane de euro (1,035 miliarde de lei), potrivit datelor Registrului Comerţului (ONRC). Astfel, China ocupă locul 19 într-un clasament al ţărilor de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social.

Numai în luna octombrie, au fost înmatriculate 20 de companii cu capital chinez, sumele subscrise de investitorii din China fiind de 2.900 de euro. Alte 22 de companii chineze şi-au majorat capitalul în luna octombrie, cu un aport suplimentar de 763.000 de euro.

Premierul chinez, Li Keqiang, omologi din 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, 1.000 de reprezentanţi ai unor companii private şi de stat se reunesc, marţi, la Bucureşti, pentru a discuta, negocia şi încheia contracte importante, sub supravhegerea atentă a Uniunii Europene.

Cea de-a treia ediţie a Forumului economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est se desfăşoară, marţi, la Bucureşti, după ce prima ediţie a avut loc la Budapesta, în 2011, iar cea de-a doua la Varşovia, în 2012, unde a participat şi premierul de atunci, Mihai-Răzvan Ungureanu.

Aceasta este prima vizită a premierului Li Keqiang în Europa Centală şi de Est, după preluarea funcţiei, în martie, anul acesta. Totodată, va fi şi prima vizită a unui premier chinez în România în ultimii 19 ani.

Şeful Guvernului de la Beijing va veni la Bucureşti în fruntea unei delegaţii numeroase, formată din numeroşi demnitari şi aproximativ 200 de reprezentanţi ai unor importante companii chineze, interesate de investiţii în România şi în statele din zonă.

Potrivit site-ului Forumului, organizatorii aşteaptă în jur de 1.000 de reprezentanţi ai firmelor private şi de stat din China şi 16 state central şi est-europene: România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Estonia, Albania, Letonia, Lituania şi Republica Macedonia. Pe lângă Forumul Economic şi Comercial, va avea loc şi o reuniune a premierului chinez cu omologii din cele 16 state europene participante.

Forumul de la Bucureşti are cinci teme majore: energie, agricultură, turism, IT&C şi infrastructură.

Premierul Li Keqiang va sosi, luni, în capitala României şi se va întâlni cu omologul Victor Ponta. Cu acest prilej vor fi semnate şi o serie de acorduri. Miercuri, Li Keqiang va fi primit de preşedintele Traian Băsescu şi va avea întrevederi cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.  


Mai puteţi citi pe aceeaşi temă: 

EXCLUSIV Premierul Li Keqiang, la Bucureşti: Ce vrea China de la România. Ce ne oferă chinezii în schimb

În ajunul Reuniunii Şefilor de Guvern China - ţările din Europa Centrală şi de Est, domnul Li Keqiang, premier al Consiliului de Stat al RP Chineze, transmite prin intermediul ziarului „Adevărul“ un mesaj. 

Chinezii vin puşi pe fapte mari la Bucureşti. Cu ce proiecte se va prezenta Guvernul la Forumul Economic România-China. Beijingul a promis în numeroase rânduri ajutoare financiare Europei lovite de criză, însă doar câteva s-au materializat, majoritatea în Europa de Est – poarta chinezilor către Vest.

Proiectele-gigant prin care China a redesenat lumea. Chinezii au o zicală: „Dacă vrei să fii bogat, prima dată trebuie să construieşti drumurile”.  Aşa că s-au pus pe construit. Şi nu numai drumuri, ci şi poduri, căi ferate şi alte proiecte-mamut. Dincolo de beneficiile de imagine, Beijingul a reuşit în acest fel să dea de muncă populaţiei şi să evite intrarea în criză.

Cine este Huawei, gigantul chinez care va înfiinţa un centru regional la Bucureşti. Chinezii de la Huawei vor investi în programe de cercetare şi educaţie în România, urmând să înfiinţeze şi un centru regional la Bucureşti, a anunţat, vineri, premierul Victor Ponta.

Ponta susţine că a discutat cu Barroso despre forumul România-China de la Bucureşti. „Mesajul este extrem de pozitiv“. Premierul Victor Ponta a declarat vineri că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, despre organizarea forumului economic România-China, care se va desfăşura săptămâna viitoare, la Bucureşti, iar mesajul a fost extrem de pozitiv.

Centrala de la Tarniţa, o „himeră“ pe cale de a se realiza. Proiectul centralei de acumulare prin pompaj de la Tarniţa este vechi încă de pe vremea când Nicolae Ceauşescu plănuia construcţia de reactoare nucleare la Cernavodă.

Transformarea Chinei: trei mituri demontate despre puternica economie chineză. Toate produsele chinezeşti sunt proaste şi necalitative, industria locală ştie doar să imite, nu să inoveze, iar chinezii nu consumă altceva în afară de orez. Departe de clişee şi stereotipuri, „dragonul roşu“ a ajuns a doua putere economică din lume, iar faptul că mulţi încă subestimează ţara nu poate decât s-o ajute.

Chinezii vin puşi pe fapte la Bucureşti: În ţările est-europene există cerere pentru modernizarea infrastructurii, iar noi avem avantaj în domeniu. Delegaţia condusă de premierul chinez, care se va afla în Bucureşti săptămâna viitoare, vine cu gânduri mari în România. Agenţia de presă oficială a Beijingului transmite că ţările est-europene sunt în căutare de investiţii şi vor dezvoltarea infrastructurii, capitole la care China deţine „avantaje”. Totodată, chinezii pun accent pe importanţa cooperării cu România pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile cu UE.

De la agricultură la cârma unei puteri mondiale: ascensiunea premierului chinez Li Keqiang, care vine luni la Bucureşti. S-a născut într-o zonă rurală a Chinei, cunoscută pentru sărăcia lucie.A avut ocazia să-şi continue studiile în SUA, însă a refuzat pentru a urca treaptă cu treaptă în structurile comuniste. Acum, conduce a doua cea mai mare economie mondială, cu un PIB de 8.300 de miliarde de dolari, şi vrea să introducă tururi obligatorii la închisori pentru toţi oficialii chinezi astfel încât aceştia „să vadă cu ochii lor consecinţele infracţiunii”.

Premierul chinez la Bucureşti – victorie sau dezastru? Citesc consternat cum se vântură prin presă ideea că Guvernul face jocurile comuniştilor din China, invitându-l pe premierul Chinei la Bucureşti şi organizând un summit economic cu investitori chinezi, săptămâna viitoare. Teză e următoarea: UE nu este de acord cu această abordare, în care China tratează direct cu state membre UE şi ar vrea o relaţie prin Bruxelles.

Povestea centralei nucleare de la Cernavodă. De la uraniul exportat în URSS ca despăgubiri până la crearea unei întregi industrii româneşti. Realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect de 6,5 miliarde de euro care se va afla în centrul negocierilor de săptămâna viitoare cu delegaţia Chinei, ar reprezenta un punct de cotitură în privinţa investiţiilor străine în sectorul energetic românesc.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite