Consiliul Fiscal: Schimbarea impozitării firmelor a văduvit bugetul de 1,5-2 miliarde lei, în ultimii patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ionut dumitru mediafax

Schimbările legislative ample din perioada 2015-2018 care au privit modalitatea de impozitare a câştigurilor firmelor au „văduvit” bugetul de circa 1,5-2 miliarde lei, arată o analiză a Consiliului Fiscal.

Potrivit instituţiei, în perioada 2015-2018 în România au avut loc schimbări legislative ample în ceea ce priveşte modalitatea de impozitare a câştigurilor firmelor care au modificat substanţial sfera de cuprindere a companiile încadrate în categoria microîntreprinderilor, rata de impozitare aplicată acestora şi implicit încasările bugetare din această categorie de impozite.

Astfel, plafonul de venituri anuale până la care o companie este inclusă în această categorie a fost majorat de peste 15 ori în perioada 2015-2018, ceea ce a echivalat cu o deplasare a impozitării către o aşezare a acestora pe baza veniturilor în loc de profituri, iar cotele de impunere au fost diminuate, realizându-se o diferenţiere în funcţie de numărul de angajaţi. În plus, pentru firmele care îşi desfăşoară activitatea în domeniul hoteluri, restaurante, cafenele a fost introdus un impozit specific care a înlocuit impozitul pe profit.

Aşadar, arată Consiliul, s-au resimţit consecinţe importante ale schimbărilor majore ale regimului de impozitare a câştigurilor firmelor din România chiar şi la nivelul bugetului general consolidat.

Astfel, numărul firmelor plătitoare de impozit pe profit s-a redus considerabil în ultimii 4 ani, iar încasările bugetare au fost afectate negativ cu sume de ordinul a 1,5-2 miliarde lei.

„Impactul bugetar al acestor măsuri s-a dovedit dificil de estimat ex-ante, iar datele la nivel microeconomic observate ex-post au arătat în general pierderi de venituri mai ridicate comparativ cu cele anticipate iniţial. Această trecere masivă de la impozitarea profiturilor la impozitarea veniturilor a fost realizată într-o perioadă de boom economic când profitabilitatea firmelor este ridicată ceea ce probabil a amplificat pierderea de venituri. Succesiunea de modificări fiscale a generat şi o scoatere la suprafaţă a profiturilor firmelor care acum sunt plătitoare de impozit pe venit, fără ca aceasta să genereze încasări bugetare suplimentare. Mai mult, posibilitatea firmelor de a opta pentru impozit pe profit sau impozit pe venit permite firmelor să-şi optimizeze obligaţiile fiscale, cu consecinţe negative suplimentare asupra încasărilor bugetare. O inversare a măsurii de impozitare a veniturilor pentru firmele cu venituri anuale de peste 100.000 de euro, concomitent cu eliminarea impozitului specific şi întărirea controlului fiscal astfel încât profiturile scoase la lumină să fie impozitate ar putea conduce la sume suplimentare atrase la bugetul general consolidat de peste 2,5 miliarde lei”, arată instituţia.

Analiza completă poate fi citită AICI.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite