Contract de 11 milioane de euro adjudecat de Antibiotice Iaşi în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Compania Antibiotice Iaşi a câştigat licitaţia organizată de autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii pentru 5 medicamente antiinfecţioase injectabile (destinate spitalelor) folosite inclusiv în tratamentul suprainfecţiilor bacteriene asociate Covid-19, conform unui comunicat de presă al companiei.

“Ne bucurăm că astăzi, de 1 decembrie, Antibiotice – un brand românesc cu o istorie de peste 65 de ani poate face cunoscută această realizare. Este o dovadă în plus că şi în ţara noastră se poate face performanţă, că România are viitor! Contractul recent încheiat are o valoare de 11 mil de euro, ceea ce ne permite consolidarea în perspectivă a afacerii, cât şi reconfirmarea statutului de producător de medicamente acceptat de una dintre cele mai mari pieţe reglementate din Europa de Vest”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

Contractul se va întinde pe durata a 2 ani. Primele livrări vor avea loc începând cu luna ianuarie 2022, „fără a pune în pericol asigurarea medicamentelor injectabile betalactamice pentru toate spitalele din România”.

Recunoaştere a calităţii medicamentelor fabricate în România

„Accesarea pieţei Regatului Unit face parte din strategia de expansiune teritorială a Antibiotice şi se înscrie în Planul de Organizare şi Dezvoltare Strategică al companiei pe termen lung. De asemenea, în perspectiva anilor viitori, pentru dezvoltarea portofoliului cu produse adaptate terapeuticii actuale, Antibiotice are în derulare proiecte în ţări precum Brazilia, Australia şi ţări din Europa de Nord (Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca) care vor permite dezvoltarea prezenţei companiei în aceste pieţe şi vor determina vânzări importante”, se precizează în comunicatul firmei ieşene.

În ultimii ani, Antibiotice a câştigat licitaţii importante pentru medicamente antiinfecţioase în Statele Unite ale Americii, unde asigură o bună parte din consumul din această piaţă, Europa de Vest, Asia de SE precum şi licitaţia organizată de Comisia Europeană (2020) prin care se asigură ţărilor membre stocurile necesare cu antibiotice betalactamice în pandemie. Acest lucru reprezintă o recunoaştere a calităţii medicamentelor fabricate în România, la Antibiotice Iaşi.

Pieţele externe sunt din ce în ce mai importante pentru firmă

Din cifra de afaceri a companiei, peste 40% este reprezentată de vânzările pe pieţele externe. Astfel, Antibiotice a înregistrat performanţe în valorificarea produselor finite (medicamente antiinfecţioase injectabile), pe numeroase pieţe din Europa şi în SUA. Vânzările din piaţa SUA s-au dublat, ajungând la 3,1 milioane USD în primele 9 luni 2021, comparativ cu 1,4 milioane USD în perioada similară a anului 2020.

Licitaţiile câştigate în perioada de raportare au creat premise de creştere a exporturilor şi pe pieţe precum Marea Britanie, Lituania şi Serbia, de la 1, 2 milioane USD în ian-sept 2020 la 3,62 milioane USD în aceeaşi perioadă din 2021.

Pentru producţia substanţei active Nistatină, Antibiotice îşi menţine statutul de lider mondial, în condiţiile în care pandemia cu virusul SARS-Cov-2 a determinat uşoare scăderi ale consumului de medicamente care înglobeaza această substanţă activă.

„Pe fondul acestei pandemii, piaţa înregistrează uşoare mişcări care impactează întreaga producţie de substaţe active la nivel mondial în arii terapeutice precum: cardiovasculare, dermatologice, afecţiunui ale sistemului nervos,” declară reprezentanţii companiei.

La 9 luni (din anul curent), cifra de afaceri netă a companiei Antibiotice a înregistrat valoarea de 247,83 mil. lei, mai mare cu 21% comparativ cu valoarea realizată la data de 30.09.2020. Valoarea profitului brut a fost de 18,68 mil. lei, situându-se la acelaşi nivel cu cel din perioada similară a anului trecut, dar şi cu cel planificat în Bugetul de venituri şi cheltuieli.

În primele 9 luni ale anului 2021, valoarea medicamentelor eliberate către pacienţii din România a fost de 15,3 mld lei (în preţ de distribuţie), în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului 2020. În acest context, compania Antibiotice a urmat tendinţa de creştere a pieţei în perioada de raportare, înregistrând o valoarea a vânzărilor către pacienţi de 277,7 mil. lei, în creştere cu 22,8% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2020 (226,1 mil. lei).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite