Cum află Uber dacă şoferii poartă mască. Lista măsurilor care se aplică în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de săptămâna viitoare, tuturor şoferilor, curierilor şi utilizatorilor Uber din România le vor fi afişate în aplicaţie informaţii referitoare la siguranţă, alături de o listă de măsuri pe care trebuie să le respecte, înainte de o cursă.

În timp ce guvernele încep să ridice din restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus, Uber ia noi măsuri pentru a-i ajuta pe toţi utilizatorii aplicaţiei să rămână în siguranţă şi să aibă grijă de sănătatea lor. 

Şoferilor li se va cere să îşi facă un selfie pentru a confirma că poartă o mască de protecţie sau că îşi acoperă faţa, prin intermediul tehnologiei de verificare din aplicaţie. Cei care nu respectă această măsură nu se vor putea conecta şi nu vor putea utiliza aplicaţia. În plus, aceştia vor fi rugaţi să confirme că au luat măsuri suplimentare de siguranţă, cum ar fi dezinfectarea maşinilor în mod regulat, sau oferirea de dezinfectant pentru mâini călătorilor.

Compania va echipa gratuit maşinile şoferilor cu panouri separatoare din plastic în următoarele săptămâni, după ce, în ultima lună, le-a oferit acestora produse dezinfectante.

Călătorii vor primi în aplicaţie notificări referitoare la siguranţă, înainte de începerea unei curse. Aceştia vor fi rugaţi să confirme că au luat câteva măsuri cheie recomandate de autorităţile de sănătate publică, cum ar fi spălarea mâinilor înainte de urcarea în maşină, alegerea banchetei din spate în timpul călătoriei şi deschiderea geamurilor pentru a facilita ventilaţia.

Aceste noi măsuri de siguranţă vor fi introduse începând de luni, 18 mai, şi vor rămâne în vigoare până la finalul lunii iunie, când vor fi revizuite conform următoarelor recomandări oficiale de sănătate. 

Lista măsurilor pentru siguranţă luate de Uber în România: 

Panouri de protecţie în maşini: Uber lucrează cu un partener local din Bucureşti, pentru a echipa majoritatea şoferilor activi din România cu panouri separatoare pe parcursul următoarelor săptămâni. Acestea vor ajuta la păstrarea unei distanţe sigure în maşină, între şoferi şi călători. Uber va acoperi costurile pentru mii de astfel de panouri, astfel încât cea mai mare parte a şoferilor să primească unul în mod gratuit în următoarele săptămâni. 

Broşuri cu informaţii despre siguranţa în timpul epidemiei COVID: Broşurile cu astfel de informaţii vor fi amplasate în maşini, pentru a-i informa pe utilizatori şi a le aminti de instrucţiunile pentru siguranţă. 

Produse dezinfectante: În ultimele săptămâni, şoferii au primit sute de produse dezinfectante din partea Uber, în mod gratuit.  În total, Uber le va oferi acestora peste 3.000 de astfel de produse în următoarele săptămâni. 

Listă cu măsuri de siguranţă pentru şoferi: Şoferilor li se va cere să confirme că au luat măsuri de siguranţă şi să treacă printr-o verificare în aplicaţie a utilizării măştii de protecţie.

Listă cu măsuri de siguranţă pentru utilizatori: Utilizatorilor li se va cere să confirme că au luat câteva măsuri cheie recomandate de autorităţile de sănătate publică, cum ar fi spălarea mâinilor înainte de urcarea în maşină, alegerea banchetei din spate în timpul călătoriei şi deschiderea geamurilor pentru a facilita ventilaţia.

Anularea curselor în mod gratuit, din motive de siguranţă: Şoferii pot alege să refuze o cursă dacă utilizatorul nu poartă o mască de protecţie sau nu îşi acoperă faţa. Călătorii pot face acelaşi lucru, fără taxe în plus. Anularea curselor se poate face doar din motive de siguranţă; Ghidul Comunităţii Uber interzice discriminarea bazată pe culoarea pielii, naţionalitate sau de orice altă natură. 

Un nou sistem de feedback pentru igienă şi sănătate: Vor fi adăugate noi opţiuni de feedback în aplicaţie, inclusiv pentru cazurile în care un şofer sau utilizator nu poartă mască de protecţie. Utilizatorii care încalcă noile reguli în mod frecvent riscă să aibă accesul blocat în aplicaţie.   

Materiale informative pentru siguranţă: Alături de Organizaţia Mondială de Sănătate, Uber a realizat o serie de sfaturi şi recomandări specifice pentru industria de ridesharing şi de livrare de mâncare. Aceste materiale vor fi utilizate pentru a informa şoferii, curierii şi restaurantele atunci când sunt semnalizate comportamente care pun în pericol siguranţa. 

Asistenţă financiară: Şoferii şi curieri diagnosticaţi cu COVID-19 sau care sunt obligaţi să se auto-izoleze vor primi asistenţă financiară de la Uber pentru până la 14 zile. În acest timp, ei nu se vor putea conecta în aplicaţia Uber.

Încă de la începutul epidemiei, Uber a luat o serie de măsuri importante pentru a se asigura că toţi utilizatorii platformei sunt în siguranţă. Printre acestea se numără includerea ultimelor informaţii de sănătate publică în aplicaţie şi oferirea de asistenţă financiară de până la 14 zile oricărui şofer sau curier diagnosticat cu COVID-19 sau care a fost obligat să se auto-izoleze. Acestea se adaugă la asigurarea gratuită AXA, care acoperă cazurile de îmbolnăvire, rănire, concediile de maternitate sau paternitate pentru toţi şoferii şi curierii din Europa. 

La nivel global, Uber investeşte 50 de milioane de dolari pentru a se asigura că fiecare şofer şi curier are acces la echipament de protecţie şi produse de curăţenie şi dezinfectante necesare pentru a lucra în siguranţă pe platformă. Parte din această iniţiativă, compania va achiziţiona şi distribui peste 7 milioane de măşti şi peste 350.000 de produse dezinfectante şi de curăţenie pentru şoferii şi curierii din Europa. 

În plus, în Regatul Unit, Uber va încheia un parteneriat cu Unilever, pentru a pune la dispoziţia şoferilor şi curierilor britanici truse pentru igienă, cu planul de a extinde această iniţiativă în mai multe ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Trusele vor conţine, printre altele, spray antibacterian universal Cif şi gel cu alcool pentru mâini Lifebuoy. 

„De luni de zile îi încurajăm pe oameni să rămână acasă pentru siguranţa lor şi a şoferilor care continuă să ofere curse indispensabile. Acum, pe măsură ce oraşele se redeschid iar oamenii se pun din nou în mişcare, luăm noi măsuri pentru a-i ajuta să rămână în siguranţă şi să aibă grijă de sănătatea lor de fiecare dată când utilizează Uber. Aceste măsuri includ parteneriate precum cel încheiat cu Unilever, pentru a ne asigura că şoferii, curierii şi pasagerii au acces la echipamentele de siguranţă de care au nevoie pentru a lucra sau a călători într-un mod sigur.” - a spus Dara Khosrowshahi, CEO Uber. 

În continuare, Uber îşi ia angajamentul de a lucra alături de guverne şi autorităţi locale de sănătate publică pentru a-i ajuta pe oameni să rămână în siguranţă atunci când folosesc aplicaţiile Uber. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite