Curtea de Conturi cere amendarea Ford cu 14 milioane de euro pentru nerespectarea contractului de privatizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ford nu a atins obiectivul ca 60% din componentele modelului B-Max să fie produse în România şi nici ţinta de producţie de 60.000 de automobile, asumate în contractul de privatizare, astfel că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) ar fi trebuit să amendeze constructorul auto cu 14,2 milioane de euro, potrivit raportului Curţii de Conturi pe anul 2013.

Conform documentului, doar 44% din piese sunt realizate în ţara noastră, iar producţia a fost 30.217 automobile, faţă de 60.000 cât a promis compania americană.

Informaţia a fost publicată iniţial de către TVR.

Ford a preluat compania în 2007, prin privatizarea uzinei Automobile Craiova. În contractul de preluare a fabricii, americanii îşi asumaseră că vor produce 300.000 de maşini la Craiova după patru ani şi 350.000 de motoare. 

Ulterior, a venit criza, iar compania a renegociat contractul cu AVAS privind producţia. Ford nu şi-a respectat nici a doua oară cuvântul.

Recent, compania a anunţat disponibilizări în masă şi reduceri salariale, din cauza vânzărilor slabe ale modelului B-Max.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/ford" target="_blank">View the story "ford" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite