Cota de piaţă a Dacia la nivel european a crescut de la 1,8% în primele zece luni ale anului trecut la 1,9% în intervalul ianuarie-octombrie din acest an, potrivit statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de "Ziarul Financiar".
Pe de altă parte, la nivelul lunii octombrie înmatriculările Dacia în Europa au scăzut cu 7,1%, la 21.500 de maşini, în condiţiile în care octombrie este ultima lună „de viaţă“ la nivel european a modelelor Logan, Sandero şi Sandero Stepway din generaţia anterioară.
La nivelul pieţei vest-europene Dacia a înregistrat un declin mai mic, de 1,5% la zece luni, respectiv 3,5% în octombrie, cota de piaţă crescând la 1,7% în acest an, faţă de 1,6% anul trecut.
Creşterea la nivelul pieţei vest-europene a fost susţinută inclusiv de lansarea modelelor Lodgy, primul monovolum al mărcii, dar şi de Dokker şi Dokker Van. Începând cu luna noiembrie a acestui an, Dacia va lansa la nivel european noile Sandero şi Logan, modele care cel mai probabil vor atrage şi o creştere a înmatriculărilor, Sandero fiind al doilea cel mai bine vândut model Dacia la nivel european după SUV-ul Duster. În ceea ce priveşte piaţa locală, România este pe locul 17 la nivelul pieţelor europene ca număr de maşini înmatriculate în primele zece luni ale acestui an, cu 56.000 de autoturisme.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate