Afaceri

articolul anterior articolul urmator

De unde a luat Vuza bani pentru a cumpăra Oltchim

6
12 Dec 2018 19:42:19
Autor: Elena Deacu
Ştefan Vuza FOTO Dorin Constanda
Ştefan Vuza FOTO Dorin Constanda

Chimcomplex Borzeşti, companie deţinută de omul de afaceri Ştefan Vuza, a făcut public de unde a obţinut banii pentru a cumpăra cele mai importante active ale combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. Compania confirmă că a luat finanţare de la o bancă cu capital rusesc.

Chimcomplex a anunţat, într-un comunicat transmis bursei, că a semnat mai multe contracte de facilitate de credit.

Un contract a fost semnat cu VTB Bank (Europe), în sumă totală de 124 milioane de euro. Acesta cuprinde o facilitate de credit la termen în sumă maximă de 94 milioane de euro şi o facilitate de credit de tip revolving în sumă maximă de 30 milioane de euro.

Potrivit publicaţiei G4Media, VTB Europe este o bancă cu capital rusesc şi sediul în Frankfurt (Germania). Banca – mamă a VTB Europe este o instituţie rusească de credit, aflată pe lista băncilor sancţionate de SUA şi Uniunea Europeană din cauza legăturilor cu Kremlinul. Filiala din Europa a VTB nu se află însă pe lista băncilor şi companiilor sancţionate de UE şi SUA, aşa că Chimcomplex poate apela la finanţarea tranzacţiei cu Oltchim prin intermediul acesteia, potrivit sursei citate.

Un alt contract a fost semnat cu mai multe entităţi parte din grupul Credit Suissem, fiind date drept exemplu Argentum Netherlands şi Credit Suisse AG, în sumă totală de 40 milioane de euro.

Compania precizează că au fost atrase atât fondurile necesare achiziţionării activelor Olchim SA, dar şi refinanţării unor contracte de finanţare existente şi contractate de la instituţii de credit locale, precum şi a altor scopuri prevăzute în conţinutul contractelor de facilitate de credit.

Compania a mai menţionat că a încheiat cu creditorii menţionaţi şi cu Glas Trust Corporation Limited contracte de ipotecă imobiliare şi mobiliare privind constituirea de ipoteci imobiliare şi mobiliare de prim rang şi de rang secund asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute în proprietate de societate, precum şi asupra unor drepturi reale accesorii aferente acestor imobile.

Oltchim a anunţat, pe 10 decembrie, că a fost finalizat contractul de vânzare active încheiat cu Chimcomplex S.A. Borzeşti, prin încasarea integrală în data de 07.12.2018 a preţului tranzacţiei şi prin transferul dreptului de proprietate asupra activelor începând cu data de 08.12.2018.

Astfel, pachetele de active transferate către Chimcomplex S.A. sunt următoarele: Clorosodice, Oxo-alcooli, Polioli, Servicii pe teren, Vagoane şi VCM/PVC 1. Activele includ terenuri, clădiri, investiţii în curs de execuţie, drepturi de proprietate intelectuală şi alte bunuri mobile reprezentând în principal utilaje, echipamente, tehnologii şi orice alte bunuri similare necesare procesului de producţie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Pompierul Parpoules
12.12.2018, 20:12:43

Acum il taie si-l vinde la fier vechi! Asta a mai vrut sa-l ia si data trecuta!

+1 (1 vot)
ileana iliescu
12.12.2018, 20:39:06

asa a facut cu tot ce a cumparat,daca nu a taiat si vandut, a inchiriat, nu a produs un ac .

+1 (1 vot)
Shenghen Alikianos
12.12.2018, 23:02:32

Vuza omul rusilor. Interesul lor e sa puna pe butuci tot ce a mai ramas productiv in Romania. In acelas timp vuvuzelele Moskovei dau vina pe UE si globalizare. Cate firme din industria aluminiului au pus rusii la podea in Romania ? In industria otelului ? Industria chimica ?

+1 (1 vot)
costy
13.12.2018, 07:54:41

- Totdeauna, exista, pt cine trebuie, o ,,matusa Tamara"'

+1 (1 vot)
Shenghen Alikianos
13.12.2018, 08:02:05

@ costy ............... Kalinka ?

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările