De ce nu reuşesc corporatiştii să conducă businessurile antreprenoriale

Sunt foarte, foarte rare cazurile în care un corporatist cu rezultate cunoscute şi recunoscute prin marile firme străine, recrutat pentru a conduce un business antreprenorial, are succes şi aici.

În marea majoritate a cazurilor, despărţirea are loc în mai puţin de un an, şi adesea cu resentimente de amândouă părţile. Oricine ştie asta, iar eu şi mai bine decât toţi, fiindcă vorbesc în privat şi cu unii şi cu alţii.

Voi face într-o zi o listă cu toate reproşurile, înşirate pe două coloane, faţă în faţă, şi le voi pune într-un articol lung. Însă acum scriu un articol scurt scurt, aşa că mă voi opri asupra unui singur reproş, dar care apare primul în toate discuţiile cu angajatorii frustraţi, fără excepţie, după experienţa cu corporatistul lăudat: micromanagementul!

Toţi angajatorii, practic, se despart de recent angajaţii lor manageri veniţi din lumea corporatistă pentru că „nu se implică, nu le pasă”. Nu ies din birou cu orele, sau chiar cu zilele, deleagă tot ce pot, nu discută cu fiecare angajat în parte şi nu rezolvă toate problemele, mici sau mari deopotrivă, aşa cum face patronul.

Corporatistul angajat spune, desigur, că exact pentru a schimba felul de a face lucrurile a fost el adus acolo, că delegarea e unul dintre cele mai importante lucruri învăţate la multinaţionale, că micromanagementul e tocmai ceea ce NU trebuie să facă un mare manager, iar la un lider nici măcar nu se pune problema... Ei trebuie să se ocupe de lucrurile mari şi importante, pentru că de aceea s-a investit atât de mult în aducerea lor, nu de mărunţişuri.

Da, aşa spune şi la cursul de MBA pe care corporatistul l-a absolvit cu brio. Dar dacă nu vreţi să faceţi deloc micromanagement şi mărunţişuri, dacă vreţi să staţi în birou cu orele şi cu zilele ca să faceţi strategii şi să vă vină idei extraordinare şi out of the box, NU VĂ DUCEŢI  ÎNTR-UN BUSINESS ANTREPRENORIAL, pentru că eşecul e garantat! Pentru toată lumea.

Fiindcă nu ştiţi încă destul de bine cum gândeşte un antreprenor şi cum face el lucrurile. Da, ştiu că mergeţi acolo cu toate bunele intenţii, cu gândul de a le face diferit faţă de cum le face el, de a le face ca la marile corporaţii multinaţionale, tocmai pentru a ajuge şi ei o astfel de multinaţională intr-o zi. Aşa pare logic, şi aşa spun şi manualele de management, numai că psihologia omenească e niţel mai complicată decât atat.

Dacă chiar vreţi să-i faceţi un bine patronului care v-a angajat pe nenumăraţi bani, companiei şi angajaţilor care aşteaptă şi ei să le fie mai bine cu noul lider atât de lăudat, faceţi infamul acela de micro şi minimanagement din prima zi, staţi printre ei cât e ziua de lungă şi faceţi strategiile acelea minunate noaptea sau în weekend. Fiindcă acestea se fac cel mai repede dintre toate, o ştim cu toţii. Asta până când veţi avea primele rezultate palpabile şi până când şi patronul şi angajaţii vor începe să capete încredere în voi şi vă vor confirma statutul de manager providenţial atât de mult aşteptat. Sau de lider, după caz... Însă dacă începeţi să delegaţi prea devreme, nu se va împlini anul şi veţi fi plecat din firmă, iar patronul şi angajaţii vor spune că, of, ce bine că am scăpat de el. Real management, dacă vreţi să-i spuneţi într-un fel.

Avem acum o astfel de recrutare, chiar dacă nu dintre cele cu salarii foarte mari încă de la început, şi am pus un anunţ pe site-ul Managero.ro în care am spus că suntem în căutarea unui director general pentru un business antreprenorial destul de mare, de câteva zeci de milioane de Euro şi ceva sute de angajaţi. Iar în anunţ am scris, cât am putut eu de explicit, că vrem un astfel de manager, ca acela despre care am scris mai sus, care să facă micromanagement la început şi să fie mai tot timpul prin fabrică şi prin birouri.

Sigur că anunţul meu va stârni o avalanşă de râsete şi de lecţii ironice, cu citate din manualele de management de la cei care ar fi aplicat, poate, dacă nu aş fi scris o asemenea neobişnuinţă în anunţ. Dar tocmai asta am vrut şi eu, să nu aplice cei pe care-i umflă râsul, pentru că nu sunt sigur că mi-aş fi putut da seama doar din câteva discuţii pe Zoom cu ei cum ar fi făcut lucrurile odată ajunşi acolo. Şi tare mult aş vrea să nu-i dezamăgesc pe angajaţii care muncesc din greu. Chiar mai mult decât pe patronul care a muncit şi el o viaţă, de dimineaţa până noaptea târziu, ca să facă acel business până unde este acuma...