Afaceri

articolul anterior articolul urmator

De unde poţi lua bani pentru a-ţi finanţa afacerea sau ideea. 35 de oportunităţi de finanţare: „Bani există!“

2
23 Feb 2020 14:12:38
Autor: Elena Deacu
Andreea Paul: „Banii există!” FOTO David Muntean
Andreea Paul: „Banii există!” FOTO David Muntean

De la fonduri nerambursabile la ajutoare de stat sau fonduri norvegiene, românii care vor bani pentru o afacere sau o idee au la dispoziţie în acest an numeroase oportunităţi de finanţare.

Organizaţia neguvernamentală dedicată competitivităţii – INACO lansează a opta ediţie a Ghidului surselor de finanţare active la începutul anului 2020, cu 35 de oportunităţi pentru întreprinderi mici, mijlocii şi mari, cercetare-dezvoltare-inovare, energie, infrastructura mare, media, ONG-uri, cultură sau tineret.

„Bani există! Potenţialii beneficiari au nevoie constantă de informare succintă, bine structurată, prietenoasă, pe care echipa de profesionişti voluntari ai INACO s-a mobilizat să o ofere de 3 ani de zile. Oferim acum o nouă busolă, actualizată, liber accesibilă on-line, pentru firmele româneşti care doresc să îşi dezvolte capacităţile de producţie, să-şi exporte produsele şi serviciile, să investească în noi tehnologii pentru a fi competitive. A 8-a ediţie a Ghidului conţine 35 de apeluri de finanţare descrise sintetic pentru a deschide apetitul celor interesaţi. De la marile programe de finanţare precum Orizont 2020, trecând prin oportunităţi de finanţare din cele mai diferite ramuri economice – agricultură şi industrii, energie şi inovaţie tehnologică, dar şi surse de finanţare pentru creşterea capacităţilor de producţie, specializare inteligentă în sănătate, media sau cultură, dezvoltare rurală, resurse umane şi comunităţi defavorizate, am încercat să surprindem oportuniţăţile existente în prezent, finanţate de Uniunea Europeană, Guvernul României, prin fondurile norvegiene şi ale SEE, fonduri nerambursabile sau ajutoare de stat. Valorile finanţărilor europene disponibile pentru companii se ridică până la maximum 7,5 milioane euro. În această ediţie a Ghidului includem pentru prima dată oportunităţile de finanţare pentru tineri”, a declarat Andreea Paul, preşedintele INACO, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale – ASE şi coordonatoarea acestui proiect.

Programul de finanţare „Corpul European de Solidaritate” alocă peste 5 milioane euro pentru care aşteaptă propunerile tinerilor interesaţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, să se implice în activităţi care să aducă schimbări pozitive în societate, îmbunătăţind în acelaşi timp capacitatea de inserţie profesională şi tranziţia către piaţa muncii, inclusiv prin sprijinirea mobilităţii voluntarilor, stagiarilor şi lucrătorilor tineri, proiecte pentru care contribuţia beneficiarului este de 0%.

Programul „Europa Creativă 2014-2020”, subprogramul media oferă sprijin pentru formare, elaborarea de concepte şi proiecte de jocuri video, pentru includerea în programele de televiziune a operelor audiovizuale europene, distribuţie, festivaluri de film, coproducţii internaţionale, pentru organizarea în reţea a cinematografelor sau dezvoltarea publicului. Cu un buget total alocat de 1,9 milioane de euro, finanţarea acordată beneficiarilor este de minimum 200.000 euro.

Ghidul surselor de finanţare cu toate cele 35 de oportunităţi descrise, realizat de Andreea Paul, Ramona Rădulescu şi Ioana Enache, este disponibil AICI.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

foarte atent
23.02.2020, 16:23:10

cum sa nu, va explica Barna cum si cui se dau banii !!

-1 (1 vot)
costy
24.02.2020, 07:31:02

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările