„Trebuie să facem să răspundă societăţile-mamă care spoliază filialele lor şi apoi devin creditori principali. La francezi există culpa în gestiune şi aici sunt incluse chiar şi pierderea cotei de piaţă, lipsa administratorilor de la companie şi neglijenţa“, a afirmat profesorul de drept la Conferinţa Naţională a Insolvenţei.
El a completat că singurul mod în care o astfel de activitate este acceptabilă de justiţia franceză este aceea în care întreg grupul are de câştigat din acţiune.
În România sunt frecvente situaţiile în care un grup care deţine o unitate de producţie, dar semnează contractele de livrare a mărfii prin alte societăţi, iar situaţia financiară a celei dintâi se deteriorează constant.
O astfel de situaţie a fost la Mechel, unde sindicaliştii au acuzat grupul metalurgic rus, controlat de oligarhul Igor Ziuzin, că exportă profitul prin vânzarea producţiei combinatelor româneşti printr-o societate separată, la preţuri artificiale. În final, Mechel şi-a vândut combinatele din ţara noastră cu doar 230 de lei către Invest Nikarom, o firmă românească controlată tot de acţionari ruşi.
Catană a mai spus că astfel de precizări ar fi trebuit incluse în codul insolvenţei, adoptat miercuri de către Guvern prin ordonanţă de urgenţă.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate