Despre neprofesionişti, cu dragoste...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am scris despre o doamnă care are un mic hotel. Într-o bună zi, doamna a angajat ca recepţioneră o tânără şi plăpândă domnişoară. Foarte educată domnişoară, civilizată, atentă, inteligentă şi mereu zâmbitoare. Peste două luni, patroana i-a propus să fie directoarea micului hotel, cu un salariu dublu.

Dar ce potop de chicoteli şi de ironii s-au revărsat asupra bietei doamne şi a micului ei hotel de la vigilenţii mei comentatori... Că aşa e în România, angajăm pe unul sau pe altul că e mai ieftin. Că, ia uită-te la ea, patroana lu peşte, nu şi-a permis să angajeze un adevărat manager. Am citit cuvântul „Elveţia“ în comentarii cât nu l-am văzut într-un an întreg. Şi se făceau recomandări clare, că acolo, în ţara cantoanelor, se formează adevăraţii profesionişti. Aşa se face un business adevărat, cu specialişti şi cu oameni experimentaţi. Bill Gates sau J.P. Morgan nu ar fi făcut aşa ceva în viaţa lor. Acolo, dacă nu eşti superprofesionist, nici nu stau la discuţie cu tine. Punct! Dar românul e altfel. A văzut că poate plăti pe cineva mai puţin şi pac! De aceea merg lucrurile aşa cum merg la noi...

Şi da, în România e o ruşine să ai un business mic. Micul antreprenor e simbolul perfect al ratării. Sunt aceia care şi-au dovedit incapacitatea de a face adevăratele businessuri, adică pe acelea mari. gigantice. Şi să spui că nu-ţi poţi permite să plăteşti un salariu mai mare de atât, arată foarte clar incompetenţa ta managerială, lipsa de viziune pe termen lung şi de orientare strategică.

Eu pun salariile în anunţurile de pe site-ul meu de câte ori se poate. Şi orice sumă aş pune, imediat apar zeflemelele şi scârbele, aluziile la mârşăvia la care mă fac complice, fiind de partea angajatorilor în această bătaie de joc. Întotdeauna se găseşte cineva care să mă informeze că a văzut un job absolut similar în Anglia sau în Germania, dar mult mai bine plătit.

Eu stau de multe ori târziu în noapte, în pat, înainte să adorm, şi încerc să-mi închipui cum ar arăta o lume plină numai cu superprofesionisti. Să mă duc la bistrou sau la cafenea şi să fiu servit de chelneri şcoliţi în Elveţia. Dar ceva nu iese la socoteală... Parcă nu aş vrea că patronul micii cafenele din Beller, unde mă opresc eu în fiecare zi, să-şi trimită cafegitele la o specializare la Lausanne. Mie îmi plac aşa cum sunt, şi nu cred că ar mai avea ceva de învăţat. Şi nici nu aş vrea să plătesc dublu pe cappuccinoul meu după ce se întorc fetele de acolo.

Iar într-un hotel, fie el al incompetentei doamne sau cel mai sofisticat din lume, tot de plăpândă domnişoara aş vrea să fiu întâmpinat. Nu ţin să plătesc dublu ca să văd o grimasă exersată la seminarul de zâmbete de la Haute Ecole Hoteliere şi să aud bună dimineaţa, domnule, mă bucur că ne sunteţi oaspete, domnule, şi ţin să menţionez şi să subliniez faptul că arătaţi perfect astăzi, domnule, burta a fost tot timpul atributul primordial al masculinităţii, domnule, iar bretelele, domnule, care o pun atât de bine în valoare, sunt asortate perfect cu papionul şi cu sandalele dumneavoastră, domnule! Sper că aţi avut o zi bună astăzi, domnule... Eh, aşa şi aşa, ai mei au murit cu toţii aseară, a fost un incendiu care ne-a ars toată casa din temelii. Căţelul a reuşit să iasă, însă afară l-a călcat tramvaiul. Şi azi dimineaţă m-a anunţat şi contabilul că am intrat în faliment... Oooo, dar mă bucur foarte tare să aud asta, domnule! Şi vă doresc o şedere foarte plăcută la noi, domnule! Zâmbet larg...

Şi o scurtă întrebare:

Loading...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite