Doar două zile pentru un nou start în privatizarea CFR Marfă. Ponta este „moderat optimist“, Fenechiu speră în respectarea termenului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta s-a declarat „moderat optimist“ cu privire la reluarea procedurii de privatizare a CFR Marfă, proces care a eşuat după ce niciunul dintre cei trei ofertanţi nu s-au precalificat, în timp ce ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, consideră că termenul final al privatizării, de 20 iunie, va fi respectat.

„Sunt moderat optimist pentru poimâine“, a spus Ponta miniştrilor, la începutul şedinţei de guvern, referindu-se la data reluării procedurii de privatizare la CFR Marfă.

Ministrul Transporturilor a dat asigurări că se va lucra până noaptea dacă va fi nevoie. „Joi, vom parcurge trei termene: depunerea ofertelor, analiza preliminară şi stabilirea listei scurte. Comisia va lucra până la ora 24, dacă este nevoie, ca să finalizăm luni procedura. Noi dorim şi sperăm din toată inima să reuşim ca termenul final, cel de 20 iunie, să fie în continuare respectat chiar dacă au fost toate aceste întârzieri nedatorate nouă", a precizat Fenechiu.

Niciunul dintre cei trei investitori care au depus documentaţia de participare nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor.

Documentaţia de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă a fost depusă de compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.

Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite