Doi antreprenori români lansează o platformă de booking în Deltă: Poate fi „locomotiva” care să facă din România un punct de atracţie pe harta lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi antreprenori români, Dragoş Cătălinoiu Gociman şi Gabriel Iliescu, lansează cu ocazia Târgului de Turism al României, care va avea loc în perioada 22-25 februarie 2018 la Romexpo Bucureşti, prima platformă de prezentare, rezervare şi vânzare a unei destinaţii turistice din România, ViziteazaDelta.ro, în urma unor investiţii de aproximativ 130.000 euro.

„Până în prezent, am alocat acestui proiect din fonduri proprii circa 130.000 euro, iar în următorul an intenţionăm să mai investim încă 70.000 euro, bani care vor proveni tot din fonduri proprii”, a declarat Dragoş Cătălinoiu Gociman, unul dintre iniţiatorii proiectului ViziteazaDelta.ro.

Platforma de booking ViziteazaDelta.ro este specializată în promovarea de pachete turistice integrate (asta înseamnă: servicii de cazare, transport, masă, excursii, agrement într-un singur loc) şi este la ora actuală prima şi singura platformă din România, care oferă servicii turistice integrate pentru destinaţia Delta Dunării. În dezvoltarea platformei, cei doi antreprenori au primit consultanţă de la MaxiTours, un important tour-operator european.

„Principalele beneficii pe care turiştii le pot avea dacă decid să folosească platforma noastră este că pot să îşi creeze singuri vacanţele sau evenimentele corporate, pe principiul «Do it yourself» şi că au parte de asistenţă turistică permanentă 24 de ore, şapte zile din şapte la destinaţie, întrucât avem reprezentanţi ViziteazăDelta.ro care pot să îi ajute să rezolve la faţa locului orice fel de cerinţă suplimentară ar avea”, a mai spus Dragoş Cătălinoiu Gociman. Antreprenorul a adăugat că platforma are deja o echipă de 21 angajaţi şi un departament dedicat organizării evenimentelor Corporate în Delta Dunării.

„Anticipăm că în primul an de funcţionare, după lansarea oficială, vom avea vânzări de pachete turistice în valoare de aproximativ 3 milioane de euro. Credem că la fel ca noi, românii au încredere în turismul românesc şi văd în Delta Dunării o destinaţie turistică europeană de top”, a afirmat, la rândul său, Gabriel Iliescu, co-iniţiator al ViziteazaDelta.ro.

Antreprenorul crede că Delta Dunării poate fi acea „locomotivă” capabilă să facă din România un punct de atracţie pe harta turistică a lumii.

Un sejur de weekend în Delta Dunării prin ViziteazaDelta.ro porneşte de la 98 euro/persoană pentru un weekend de trei zile/două nopţi în regim All Inclusive (include transferul cu o ambarcaţiune rapidă, cazare la minim 3*, pensiune completă şi posibilitatea de a realiza excursii opţionale către diferite zone din Delta Dunării) şi poate ajunge până la 300 de euro şi chiar mai mult pentru un pachet VIP (include printre altele: transfer cu elicopterul, ambarcaţiuni VIP la dispoziţie 24h/24, servicii de concierge personal).

Cine sunt cei doi antreprenori

Dragoş Cătălinoiu Gociman a lucrat în media 17 ani, printre angajatorii săi figurând nume precum: Radio 21, Europa FM sau Kiss FM, iar din 2010 a investit în Delta Dunării în dezvoltarea unui complex turistic. Pasiunea lui Dragoş pentru Deltă se datorează şi faptului că a activat în cadrul unor organizaţii neguvernamentale, precum Asociaţia Patronală a Turismului din Delta Dunării, Asociaţia Litoral Delta Dunării, dar şi în cadrul Asociatiei „Biroul Român de Turism de la Bruxelles”.

Gabriel Iliescu a lucrat 11 ani în domeniul resurselor umane în companii multinaţionale, iar cea mai înaltă poziţie ocupată a fost aceea de Senior Manager în compania Cosmote România (în prezent, Telekom Romania). Din 2014, Gabriel Iliescu a devenit antreprenor şi a continuat să realizeze proiecte în domeniul resurselor umane, alături de o echipă tânără de specialişti. Împreună au făcut legătura între HR şi turism, prin intermediul unor programe de team-building, special create pentru segmentul Corporate.  

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite