Două companii aeriene menţin zborurile către Paris şi Amsterdam. Ce noi rute vor lansa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
avion interior

Două dintre cele mai cunoscute companii aeriene au anunţat că vor menţine zborurile către Amsterdam şi Paris, în ciuda situaţiei generate de pandemie.

„În ciuda situaţiei actuale, companiile aeriene Air France şi KLM continuă să opereze zboruri din Bucureşti către Paris şi Amsterdam şi retur. Zborurile sunt operate în condiţii sporite de igienă, atât în aeroporturi, cât şi la bord, astfel încât operaţiunile să se desfăşoare cât mai în siguranţă pentru pasageri şi echipaj. Pasagerii români au la dispoziţie 4 zboruri săptămânale ce leagă Bucureştiul de Paris şi 2 zboruri zilnice ce leagă Bucureştiul de Amsterdam”, se arată într-o informare comună a celor două companii aeriene. 

Printre puţinele companii de linie care au continuat să asigure un minim de zboruri pe durata pandemiei

Zborurile spre Bucureşti, atât de la Paris, cât şi de la Amsterdam sunt printre cele mai longevive rute ale Air France şi KLM, asigurând călătoriile celor mai numeroase comunităţi de expaţi din România, comunitatea franceză şi cea olandeză. Din acest motiv, exceptând perioada în care au existat interdicţii de zbor, atât Air France, cât şi KLM au continuat să opereze un minim de zboruri spre hub-urile companiilor din Paris şi Amsterdam.

Deşi în sezonul de iarnă 2020-2021 Air France operează doar 3-4 zboruri săptămânale, faţă de 21 de zboruri câte erau disponibile înainte de izbucnirea pandemiei, iar KLM operează 10-14 zboruri săptămânale faţă de 21 de zboruri câte erau disponibile până la începutul lunii martie, 2020, acestea asigură un minim de conectivitate cu cele mai importante centre universitare şi de business pentru români. 

Zborurile KLM Royal Dutch Airlines între Bucureşti şi Amsterdam sunt programate să plece de două ori pe zi din Bucureşti, la ora 06:00 şi 13:55, iar durata medie de călătorie este de aproximativ trei ore. Cei care doresc să călătorească de la Amsterdam la Bucureşti pot folosi două zboruri cu plecare la ora 09:25 sau 20:45. Air France operează 4 zboruri săptămânale directe pe ruta Bucureşti-Paris şi retur, în zilele de miercuri, joi, vineri, duminică.

Zboruri de la 130 euro dus-întors şi condiţii flexibile de rezervare a biletelor de avion

Preţul minim al unui bilet de avion dus-întors pe ruta Bucureşti – Paris şi retur este 130 euro, cu toate taxele incluse, iar pe ruta Bucureşti – Amsterdam şi retur costul unui bilet de avion este de 138 euro. În acest tarif sunt incluse un bagaj de mână şi un accesoriu până la 12 kg, precum şi condiţii flexibile de rezervare. Pentru toate zborurile rezervate, perioada de călătorie poate fi schimbată gratuit. Cu toate acestea, se poate aplica o diferenţă de tarif în funcţie de noua perioadă de călătorie şi de clasa de călătorie disponibilă.

Pentru a limita interacţiunea între echipaj şi pasageri, pe zborurile interne şi zborurile scurte în Europa, serviciile de masă şi băuturi au fost suspendate. De asemenea, zilnic aeronavele AIR 

FRANCE KLM sunt dezinfectate, iar în timpul zborului, aerul din aeronave este reînnoit continuu cu aer proaspăt din exterior.

Noi destinaţii introduse în pandemie: zboruri spre Zanzibar din decembrie 2020

Începând cu luna decembrie, KLM Royal Dutch Airlines va introduce zboruri spre Zanzibar. Primul zbor programat este în data de 10 decembrie 2020. Cele două zboruri săptămânale vor fi operate cu aeronave Boeing 787 Dreamliner. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite