E-nergia.ro: Hidroelectrica a depus scrisoare de intenţie pentru achiziţia activelor CEZ din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Hidroelectrica  a declarat pentru E-nergia.ro că societatea a depus scrisoarea de intenţie pentru achiziţia activelor CEZ din România.

„Am depus scrisoare de inteţie. De principiu ne uităm la toate activele. Acum suntem în procedura de semnare a NDA –ului (non-disclosure agreement, acord de confidenţialite-n.red.)”, a declarat directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea, pentru E-nergia.ro.

Potrivit lui, urmează schimbul de informaţii şi depunerea ofertei neangajante, iar termenul final de depunere a ofertelor neangajante este finalul lunii noiembrie.

Grupul ceh CEZ a lansat luna trecută o testare de piaţă cu privire la procesul de transfer al activelor din România, care include parcul eolian din Dobrogea şi compania de distribuţie din Oltenia, potrivit unui comunicat al companiei.

În România, CEZ vizează vânzarea a şapte companii şi păstrarea celor cu activităţi din domeniul serviciilor moderne de energie (ESCO) şi de trading. Aceşti paşi sunt în conformitate cu noua strategie aprobată anterior de compania-mamă.

CEZ a inclus şapte companii româneşti în testarea de piaţă (Distribuţie Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power şi CEZ România). Potenţialii investitorii îşi pot exprimă interesul atât pentru întregul grup de companii menţionate, cât şi în mod individual pentru oricare dintre companii.

Anterior, şi Enel, cea mai mare companie de utilităţi din Europa, a demarat vânzarea operaţiunilor din România şi se aşteaptă ca valoarea activelor să se ridice la 1,1 miliarde euro.

Reuters scria că vânzarea, care este în stadii incipiente, vine într-un context în care companiile internaţionale de utilităţi, inclusiv firma cehă CEZ, E.ON din Germania şi Engie din Franţa analizează de asemenea oportunitatea prezenţei lor în România. Toate aceste companii se luptă să concureze cu Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, susţinut de stat, a spus una dintre surse.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite