Afaceri

articolul anterior articolul urmator

Economişti: Românii ar putea renunţa la maşinile personale în favoarea altor soluţii de transport

3
24 Jan 2020 10:33:37
Autor: Afrodita Cicovschi
În România sunt înregistrate oficial peste 8,2 milioane de vehicule. FOTO 123 RF
În România sunt înregistrate oficial peste 8,2 milioane de vehicule. FOTO 123 RF

Economiştii PwC consideră că românii ar putea renunţa la maşinile proprietate personală în favoarea altor soluţii de transport, precum abonamentul, închirierea, car sharing, ride hailing, ride sharing şi micro mobility, o astfel de tendinţă înregistrându-se în toată Europa.

Parcul auto din Europa va scădea din 2025. Europenii vor prefera platformele de mobilitate în detrimentul propriilor automobile
 
Parcul auto al Europei va creşte cu 1,4% până în anul 2025, la 273 milioane maşini, de la 269 milioane maşini în acest an, după care se va reduce cu 5,4% până în 2030, ca urmare a dezvoltării platformelor de mobilitate (de tipul Uber, Clever, Bolt etc), dar şi a modalităţilor de proprietate alternative, potrivit celui mai recent studiu PwC Digital Auto Report.
 
”Parcul auto din România a crescut cu 7,4% în 2018 conform datelor oficiale, la peste 8,2 milioane vehicule, dar infrastructura rutieră nu ţine pasul. Spre exemplu, Bucureşti, cu circa 1,4 milioane de autoturisme înmatriculate oficial, la care se adaugă cele în tranzit, este de mulţi ani în topul celor mai congestionate oraşe din Europa, iar nivelul particulelor în suspensie din aer este dublu faţă de cel maxim recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În acest context, sunt necesare soluţii noi de transport, o variantă fiind modelele de proprietate alternative, precum abonamentul, închirierea, car sharing, ride hailing, ride sharing şi micro mobility”, a declarat Daniel Anghel, Partener şi Liderul serviciilor fiscale şi juridice, PwC România.
 
Raportul PwC dă ca exemplu Germania, unde ponderea persoanelor care deţin o maşină proprie a scăzut de la 43% în 2010 la 36% în 2018, în timp ce flotele auto, fie că sunt ale companiilor, firmelor de închirieri sau ale platformelor de mobilitate au crescut în aceeaşi perioadă de la 57% la 64%. Este o tendinţă care se extinde tot mai mult la nivel global şi pune presiune inclusiv pe preţurile autovehiculelor, pe fondul creşterii puterii de negociere.
 
Potrivit sondajului realizat de PwC în rândul europenilor, inclus în raport, 74% dintre consumatori vor opta pentru cel mai convenabil mod de a călători, inclusiv pentru folosirea mai multor tipuri de transport, iar 28% dintre proprietarii europeni de vehicule cred că pot câştiga bani din împărţirea maşinii lor printr-o platformă peer-to-peer.
 
De asemenea, peste 50% dintre consumatori ar fi dispuşi să plătească până la 250 dolari pentru un abonament lunar pentru plimbări nelimitate în oraş. Un procent similar (47%) din consumatorii europeni ia în considerare renunţarea la propria maşină în favoarea serviciilor de robotaxi autonome dacă vor avea un preţ adecvat.
 
În Europa, estimările arată că segmentul modelelor alternative de proprietate va creşte de la o valoare de 33 miliarde de dolari în 2018, la 191 miliarde dolari în 2025 şi 393 miliarde de dolari în 2030. La nivel global, modelele alternative de mobilitate vor ajunge să reprezinte între 17 - 28% din transportul cu vehicule la nivel global până în 2030.
 
Alte concluzii ale raportului:

  • Viitorul industriei auto va fi caracterizat de conectivitate - creşterea numărului de autovehicule conectate la internet 4G şi 5G şi la multipli senzori şi dispozitive de comunicaţie, electricitate - creşterea ponderii autovehiculelor electrice, partajare - creşterea ponderii sistemelor de car-sharing şi autonomie - apariţia autovehiculelor autonome.
  • China va continua să-şi dezvolte parcul auto într-un ritm accelerat, de peste 33%, până la 303 milioane maşini în 2025, în timp ce în SUA avansul va fi unul modest, de 2,2%.
  • Va fi necesară îmbunătăţirea infrastructurii de transport, telecomunicaţii şi de alimentare a maşinilor electrice.
  • Motoarele electrice şi funcţiile automate vor creşte cu 20-40% costul producătorilor auto cu materiile prime până în 2030.
  • În acest context, vom asista la o schimbare semnificativă a modelelor de afaceri ale producătorilor auto şi furnizorilor lor, care vor depune eforturi intense pentru reducerea costurilor tehnologice în următorul deceniu.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

defu gabi
24.01.2020, 10:43:41

Mai puteti debita multe prostii dintr-astea?! Acum stiu de unde s-a inspirat 'coana Firea atunci cand ne-a recomandat transp. in comun... Asta in conditiile in care doar in orasele mari ar putea functiona un astfel de sistem iar o tara intreaga nu se poate muta, buluc, in cateva orase mari... In Bucuresti, transp. in comun e un dezastru iar in provincie e chiar mai rau... Suna a experiment social nu a solutie viabila...

Constantine Constantine
24.01.2020, 11:40:56

Gabi, pe unde am umblat eu am vazut linii de transport in comun care circulau identic cu graficul marcat pe un monitor la interval de doua trei minute.In plus autobuzele respective au o banda pe care circula numai ele, au prioritate la oprirea si plecarea din statie, circula zi si noapte.La noi, e putin probabil sa vedem asa ceva pentru ca neexistind locuri de parcare prima banda este ocupata in permanenta de autovehicule parcate mai mul sau mai putin regulamentar, mai mult si banda a doua se blocheaza astfel ca autobuzul de calatori e obligat sa faca statie pe linia de..tramvai. In plus zilele trecute am vazut "o platforma de mobilitate" respectiv Yango-Yandex cu o "mobilitate" de 5 lei/km plus alte alea de iti terce cheful de mobilitate si iti vine sa o iei perpedes.

Miles Smith
25.01.2020, 10:02:59

Comentariu considerat abuziv.