eMag angajează 1.000 de oameni. Ce salarii li se oferă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
emag depozit

EMag plănuieşte să angajeze 1.000 de persoane, în condiţiile în care cererea pentru retailerii e-commerce a crescut puternic în criză, a declarat Iulian Stanciu, şeful eMag, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

”Avem în plan să angajăm 1.000 de oameni în perioada următoare în depozite, curierat tradiţional, curierat rapid. Este o angajare permanentă. Noi vrem să investim”, a spus Stanciu, scrie Ziarul Financiar

Cred că pentru ieşirea din criză şi relansarea economiei ar trebui să vedem care sunt domeniile strategice care au fost afectate şi care ar trebui ajutate. De asemenea, ar trebui să ne uităm puţin şi la viitor – care sunt business-urile care pot angaja, pot da de lucru oamenilor şi care au perspective să crească şi naţional, şi internaţional. 

Tot ce are legătură cu economia digitală, software, tool-uri de productivitate, comerţ online – toate acestea vor creşte foarte mult. Turismul este ceva strategic, agricultura va trebui să crească, a adăugat el. 

Iulian Stanciu a precizat că angajarea nu este pe o perioadă determinată, ci permanentă.

Cel mai mic salariu din eMag este de circa 2.000 – 2.200 de lei pe lună, cu tot cu bonusuri. Iulian Stanciu a mărturisit că nu vor scădea salariile în perioada asta, la nivelul companiei.

Grupul eMAG este unul dintre cei mai mari retaileri online din regiune. El a înregistrat în anul 2019 afaceri totale de peste 5 miliarde de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite