Farmec deschide cinci magazine anul acesta în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Farmec a anunţat că va deschide cinci magazine noi în România FOTO farmec.ro
Farmec a anunţat că va deschide cinci magazine noi în România FOTO farmec.ro

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, va deschide cinci noi magazine proprii în 2016, două dintre ele urmând a fi amplasate în Bucureşti.

„Extinderea reţelei de magazine Farmec este unul din obiectivele incluse în strategia de dezvoltare a companiei noastre. Ne bucurăm să vedem un interes foarte mare pentru magazinele noastre şi sunt bucuros să anunţ că anul acesta vom veni şi în Bucureşti. Pentru 2016 mai plănuim să ne extindem în ţară cu minim cinci magazine proprii Farmec, acestea urmând a fi amplasate atât în zone cu trafic intens din comerţul tradiţional cât şi în unele centre comerciale. De asemenea, acordăm o importanţă deosebită şi magazinului nostru online, care în 2015, a înregistrat vânzări mai mari de un milion de euro, clienţii preferând să achiziţioneze produsele noastre astfel. Mai mult, vă pot spune că pentru anul acesta pregătim o serie de surprize şi pentru iubitorii produselor Farmec din Italia“, a declarat Codrean Pop, Director de Vânzări, Farmec. 

Anul trecut, compania a înregistrat, lunar, o medie de 16.000 de clienţi pe partea de comerţ tradiţional. În prezent, reţeaua Farmec numără 7 puncte de distribuţie în Cluj, Bucureşti, Constanţa, Argeş, Timiş, Braşov şi Neamţ şi 3 puncte de lucru în Baia Mare, Craiova şi Focsani. De asemenea, brandurile Farmec sunt prezente în ofertele tuturor lanţurilor de retaileri internaţionali din România şi în peste 4.950 de farmacii de pe întreg teritoriul ţării, se arată într-un comunicat al companiei.

Începând cu anul trecut, prin partenerii de business ai companiei din Franţa, Grecia, Italia şi Spania, produsele Farmec pot fi cumpărate şi testate, atât de români, cât şi de străinii interesaţi de produse româneşti de cea mai bună calitate. În prezent, produsele Farmec ajung în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind: Japonia, Ungaria, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, EAU, Irak, Kuwait, Canada.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite