Firmele private te fac să te porţi de parcă ai fi civilizat

Nu-mi aduc aminte să-mi fi cerut vreun angajator până acum să-i găsesc un om civilizat, folosind explicit acest descriptor. Fie că nu li se pare important, adesea, fie că îl consideră un atribut de la sine înţeles, din când în când, sau pentru că nu s-au gândit, pur şi simplu. Însă eu întotdeauna încep o recrutare cu asta în minte, şi mă străduiesc să o şi termin la fel, dacă nu cumva clientul vrea cu totul şi cu totul altceva.

Sigur, nu eu pot să-mi propun să merg atât de departe încât să-mi dau seama dacă omu' e cu adevărat civilizat, că ştie (şi înţelege, mai ales!) marile valori şi principii, că şi le-a asumat şi internalizat definitiv, ci rămân la nivelul analizei comportamentului. Adică dacă se poartă civilizat într-un context social, fie ca el chiar este civilizat sau nu. Pentru că asta te interesează la cei din jurul tău, în interacţiunile profesionale (şi sociale, în general), adică să se poarte civilizat, indiferent de motivul pentru care o fac: frică de consecinţe sau pentru că nu fac lucruri urâte nici măcar atunci când nu-i vede nimeni. Ce e dincolo de comportament te preocupă doar pentru cei câţiva oameni din cercul tău intim de interes. Însă eu nu scriu în public despre dragoste, prietenie, virtute şi alte asemenea lucruri patetice...

Toată lumea asociază instinctiv, adesea fără să se gândească defel, nivelul de civilizaţie cu educaţia (formală, în primul rând). Într-o relaţie de proporţionalitate directă, desigur. Or, asta ar trebui să-i plaseze pe cei din mediul academic, şi, uneori, şi pe cei din mediile artistice şi culturale, în general, direct pe treapta cea mai de sus a scării nivelurilor de civilizaţie.

Însă markerii sociali ai comportamentului civilizat (reacţii predictibile şi uniforme, politeţe, punctualitate, ţinerea cuvântului, atenţie la nevoile celor din jur, haine şi unghii curate, igiena verbală etc.) contrazic această ipoteză! Dacă e să comparăm comportamentele celor din câteva categorii sociale reprezentative, vedem cel mai civilizat comportament la cei din mediile diplomatice, desigur, apoi la cei din businessul corporatist şi privat, în general. Mai jos pe scara la cei din mediul academic, apoi culturalii şi artiştii, şi la urmă de tot cei de la stat. Sigur, cu diferenţe majore între oraşe şi regiuni, între sat şi oraş, între România şi Republica Moldova, între companiile mari şi cele mici, însă aceasta „ierarhie“ ad-hoc se menţine surprinzător de precis şi în cadrul acestor diviziuni.

E uşor de observat că aceasta ierarhie pare să fie modelată în mai mare măsură de presiunea socială decât de volumul educaţiei formale şi chiar decât calitatea acesteia. În oamenii de business din companiile private poţi avea mai multă încredere decât în alţii, pentru că pe aceştia îi costă mai mult un comportament necivilizat, şi riscurile devierii de la normele sociale sunt mai mari. La stat, presiunea socială e cea mai mică, nu păţesc nimic dacă de poartă necivilizat. Deci, de ce ar face-o?

Prin urmare, când veţi fi întrebaţi cine ar trebui să-i facă pe români mai civilizaţi, răspunsul ar trebui să fie mai degrabă guvernul decât şcoala. Şi şcoala îi poate civiliza pe români, desigur, numai că dacă începe să facă asta în următorul ciclu şcolar, nu cred că vom mai fi noi în viaţă ca să vedem primele rezultate palpabile.

Rousseau (cred) a spus asta acum 300 de ani: Daţi-mi autoritate asupra acestor oameni săraci şi eu îi voi face să se poarte moral fără ca măcar să aibă habar ce e aceea morală. Dar cine să-şi mai aducă aminte...?