Afaceri

articolul anterior articolul urmator

Fiul cosmonautului Dumitru Prunariu este noul director general al Tarom

16
9 Jun 2021 10:35:22
Autor: News.ro

Cătălin Prunariu, campion la acrobaţie, comandant şi pilot instructor la Tarom., este noul director general al companiei, începând de miercuri, în locul lui Mihăiţă Ursu.

”Începând de astăzi, 9 iunie 2021, Tarom are un nou director general, în persoana domnului Cătălin Radu Prunariu. Schimbarea conducerii companiei vine în contextul în care, începând cu anul 2020, industria aeronautică a intrat în cea mai acută criză din istoria sa, îndeosebi pe segmentul transportului de pasageri, care a afectat şi Tarom. Cu toate acestea, compania aeriană naţională a reuşit să supravieţuiască primului an de criză, în special datorită ajustării operaţiunilor şi exploatării unor noi oportunităţi pe segmentul zborurilor neregulate”, a informat compania.

Născut la 28 decembrie 1975, el este fiul primului cosmonaut român, Dumitru Prunariu. Cătălin Prunariu este campion la acrobaţie, comandant şi pilot instructor la Tarom.

În mai 2002 a devenit cel mai tânăr comandant de aeroclub din România, când la 26 de ani a câştigat concursul organizat pentru ocuparea acestei funcţii la Aerodromul Teritorial ”Aurel Vlaicu” Bucureşti.

În anul 2003 a fost ales preşedinte al Comisiei de Zbor cu Motor în cadrul Federaţiei Aeronautice Române. Din 2004 a fost selectat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) să devină inspector de pilotaj pentru aviaţia generală. In septembrie 2012 a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al AACR.

”Odată cu preluarea mandatului, directorul general Cătălin Prunariu îşi propune să implementeze şi consolideze un model de operare eficient şi durabil, prin adaptarea rolului companiei pe piaţa de transport aerian, atât la nivel naţional, cât şi european, în scopul asigurării profitabilităţii şi a stabilităţii pe termen lung. În acest sens, noul director general Tarom salută şi continuă astfel demersurile începute de predecesorul său, Mihăiţă Ursu”, mai arată compania.

Transportatorul aerian naţional Tarom estimează pierderi de 230,13 milioane lei în acest an, la jumătate faţă de cele raportate în anul 2020, de 431,3 milioane lei. Veniturile totale preconizate pentru acest an sunt de 1,19 miliarde lei, aproape duble faţă de 2020. De asemenea, potrivit scenariului standard, considerat cel mai realist, anul 2024 ar fi anul în care rutele ajung profitabile, iar anul 2023 ar fi anul în care fluxurile de numerar devin pozitive.

Cheltuielile totale în anul 2021 sunt estimate la 1,42 miliarde lei, în creştere cu 34,51% faţă de cele realizate în anul 2020, iar în valoare absolută creşterea este în sumă de 366,12 milioane lei.

Cheltuielile pentru investiţii estimate pentru anul 2021 vor fi de 112,92 milioane lei, în creştere cu 183,74% faţă de cele realizate în 2020.

Plăţile restante programate în anul 2021 sunt în creştere cu 5,18% faţă de cele realizate anul trecut, în sumă de 126,6 milioane lei.

„Finalizarea restructurării organizaţionale şi de personal, reînnoirea flotei de aeronave şi uniformizarea acesteia, reforma financiară, eficientizarea activităţii comerciale şi de marketing precum şi digitalizarea extensivă sunt obiectivele majore pe care se va sprijini relansarea companiei, dar şi transformarea acesteia în principalul jucător de pe piaţa transportului aerian din România”, spune Cătălin Prunariu.

La 31 decembrie 2020, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom a înregistrat o pierdere în valoare de 431,3 milioane lei, plăţi restante în valoare de 120,38 milioane lei şi o pierdere contabilă din anii precedenţi în valoare de 3,18 miliarde lei.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

16 Comentarii

Zev Zevescu
9.06.2021, 10:44:10

Gene bune. In afara de Dumitru, si mama lui este extrem de inteligenta, educata, si cu etica rara in admin publica romaneasca.

-4 (10 voturi)
Zev Zevescu
9.06.2021, 10:46:28

PS Ce ciudat trebuie ca e pentru TAROM ca vine un DG cu un CV facut pe bune :)

-9 (9 voturi)
Florescu Constantin
9.06.2021, 10:48:27

Asta-i un Gigel. Veti vedea rezultatele.

-4 (12 voturi)
Rrdde
9.06.2021, 10:47:50

avand in vedere ca ocuparea postului a avut loc cu siguranta prin concurs, iar numele noului director TAROM este doar coincidential acelasi cu acela al unui astronaut roman, sper in imbunatatirea rapida a situatiei operatorului aerian si iesirea din insolventa care survoleaza de ani buni sediul companiei de stat. Voi urmari cateva luni rezultatele masurilor care desigur ca se vor lua neintarziat si vor duce compania TAROM in fata lui LUFTHANSA in clasamentul eficientei. Succes in activitate!

+6 (8 voturi)
Alexandru Leontescu
9.06.2021, 10:51:24

A fost vreun concurs cumva? Nu ca ar conta prea mult, dar orsicum macar de fatada! Nu renuntam la nepotism. Bani multi, interese mari, e plin de rubedenii peste tot si le trebuia un nume mare (!?) care sa-i ajute sa se tina acolo.

-7 (15 voturi)

Vezi toate comentariile (16)

Modifică Setările