Fostele magazine PIC din Craiova, Călăraşi şi Brăila şi un teren din judeţul Prahova sunt scoase din nou la vânzare. Preţul: 10,2 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostele magazine PIC din Craiova, Călăraşi şi Brăila, precum şi un teren în Blejoi (judeţul Prahova) au fost scose din nou la vânzare individuală prin licitaţie publică de către lichidatorul judiciar, preţul de pornire fiind în total de 10,2 milioane de euro.

PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services, lichidatorul judiciar al companiei PIC, aflată în faliment, controlată de fraţii Penescu, organizează pe 25 aprilie o licitaţie pentru vânzarea celor patru active.

Pentru hipermarketul PIC din Craiova (20.000 metri pătraţi construcţii şi teren de 57.379 de metri pătraţi) a fost stabilit un preţ de pornire de 2,4 milioane de euro, iar terenul şi construcţiile fac obiectul unor litigii în instanţă.

Lichidatorul a stabilit un preţ de pornire de 3,4 milioane de euro pentru magazinul din Călăraşi, respectiv pentru 24.500 metri pătraţi construcţii şi 77.147 metri pătraţi de teren.

Din vânzarea hipermarketului din Brăila (15.300 de metri pătraţi de construcţii şi 49.284 de metri pătraţi de teren) lichidatorul speră să obţină minim 3,2 milioane de euro, în timp ce pentru lotul de teren 78.861 de metri pătraţi din Blejoi, preţul de pornire a fost stabilit la 1,15 milioane de euro.

La începutul anului, lichidatorul a anunţat că fostul hipermarket PIC din Oradea a fost vândut către firma Western Logistics, afiliată grupului Alf Mizzi & sons Ltd din Malta, care îl va transforma într-un centru logistic.

Pic SA a intrat în procedura de faliment în anul 2012. Anul trecut, omul de afaceri a renunţat să cumpere patru hipermarketuri PIC, astfel că lichidatorul judiciar le-a scos la vânzare.

Într-o primă fază, Sarcină a închiriat spaţiile magazinelor PIC din Piteşti şi Craiova, redeschise sub brandul Succes. Potrivit planului de reorganizare aprobat, omul de afaceri voia să cumpere clădirile în care se află magazinele din Piteşti şi Craiova, dar şi pe cele din Oradea şi Călăraşi, care ar fi urmat să fie redeschise sub marca Succes. Înţelegerea nu a mai fost însă parafată.


Mai puteţi citi: 

Dosarul „Mita de la PIC“: cum primea banii murdari Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, de la Cornel Penescu. Curtea Supremă consideră evident faptul că Antonie Solomon a luat mită de la omul de afaceri Cornel Penescu, fostul patron de la FC Argeş, banii respectivi fiind menţionaţi în registrele firmei PIC drept „comision” sau „protocol”, potrivit motivării deciziei prin care fostul primar al Craiovei a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Dosarul „Mita de la PIC”: fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Curtea Supremă l-a condamnat joi pe senatorul PP-DD Antonie Solomon, fost primar al oraşului Craiova, la trei ani de închisoare cu executare. Şi omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă şi va fi atacată cu recurs la un Complet de cinci judecători de la Instanţa Supremă.

Fostele magazine PIC, din nou scoase la vânzare. Înţelegerea cu reţeaua Succes a picat. Omul de afaceri Nicolae Sarcină, proprietarul firmei Succes Nic Com, a renunţat să cumpere cele patru hipermarketuri PIC, reţea aparţinând fraţilor Penescu şi aflată în faliment, astfel că lichidatorul judiciar PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services (PwC) le-a scos la vânzare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite