VIDEO FOTO Petrolist pe viaţă. Povestea românului care lucrează de peste 35 de ani la rafinăria Petromidia

Alexandru Nicolcioiu, vicepreşedintele grupului Rompetrol, a vrut să se facă petrolist şi s-a făcut. Pe viaţă. Lucrează de peste 35 de ani la Rafinăria Petromidia, a trăit aici momente grele, dar şi de glorie, şi niciodată nu a renunţat. Pentru că aici este acasă.

În urmă cu mai bine de 40 de ani, când România se afla sub regim comunist, s-a luat decizia să fie construită o nouă rafinărie în ţara noastră. Specialişti din toate domeniile au studiat 37 de amplasamente pentru a găsi cel mai potrivit loc pentru viitoarea rafinărie. Unul dintre amplasamentele analizate era cel de la Valu lui Traian, un mic sat din judeţul Constanţa pe care cu toţii îl ştim din drumul nostru spre litoral. Tot în urmă cu 40 de ani, Alexandru Nicolcioiu, un tânăr pasionat de chimie, fizică şi matematică, născut în Valu lui Traian, decidea să dea examen de admitere la Institutul de Petrol Gaze şi Geologie din Bucureşti şi să se facă petrolist pentru ca mai târziu să poată profesa chiar în satul natal.

Numai că cei care conduceau la acea vreme Republica Socialistă România nu doreau ca vreun centimetru de teren agricol să devină impracticabil. Iar dintre cele 37 de amplasamente analizate a fost aleasă o întindere de mlaştini, stuf, nisip şi mare – între Lacul Corbu şi Marea Neagră, în apropierea oraşului Năvodari. Astfel că, în 1975, a început acolo construcţia rafinăriei Petromidia. În acelaşi an, tânărul Nicolcioiu a absolvit Institutul de Petrol şi Gaze şi s-a angajat ca inginer stagiar la Combinatul Arpechim Piteşti. Doi ani mai târziu, chiar pe 1 aprilie, a fost repartizat la Petromidia, pe un post de şef de secţie la schimb. S-o fi gândit atunci că repartiţia va dura aproape o viaţă de om?

„Pentru mine, 1 aprilie nu e o păcăleală“ 

„Mie 1 aprilie mi-a purtat noroc, chiar dacă unii spun că 1 aprilie este o păcăleală. Tot la 1 aprilie am fost numit directorul rafinăriei. Şi nici numărul 13 nu mă sperie, chiar dacă astăzi este 13 iunie, apartamentul în care stau de vreo 30 de ani are tot numărul 13“, începe Alexandru Nicolcioiu cu optimism şi cu zâmbetul pe buze interviul. Nicolcioiu (62 de ani) este vicepreşedintele grupului Rompetrol, cu responsabilităţi în rafinare şi petrochimie, şi lucrează pe platforma de la Midia de peste 35 de ani, timp în care a parcurs toate etapele: şef de secţie, director, director general, director tehnic, preşedinte al Consiliului de Administraţie. Am putea spune că nimic nu s-a întâmplat fără ştirea sa în rafinărie. Iar asta o dovedeşte puterea sa de a radiografia întreaga existenţă a unităţii de la Midia, sub mai multe regimuri, sub mai mulţi acţionari. 

De când a ajuns la Petromidia, Nicolcioiu a participat la construcţia tuturor instalaţiilor şi îşi aminteşte şi acum foarte bine ziua de 29 iunie 1979 – ziua în care a fost pornită prima instalaţie, în care ţiţeiul a intrat în instalaţia de distilare atmosferică. „Putem spune că acest concept a început în 1975 şi s-a născut pe 29 iunie 1979“, punctează momentul vicepreşedintele grupului Rompetrol. 

Înainte de 1989, complexurile petrochimice din România reprezentau baza de materie primă pentru industria pe orizontală. „În partea de rafinărie, mergeau carburanţii către Ministerul Transporturilor, către agricultură, către populaţie. În ceea ce priveşte petrochimia, funcţionam în acea perioadă cu instalaţiile de fire şi fibre sintetice, asiguram materia primă pentru industria de textile şi mase plastice, era acel concept centralizat de dezvoltare a industriei“, explică Nicolcioiu. 

Ţiţeiul era importat cu preponderenţă din ţările arabe, din zona Golfului Persic. Excedentul de produse prelucrate de pe piaţa românească era exportat şi se închidea astfel fluxul. Când Ceauşescu a decis să plătească toată datoria externă a României, de peste 10 miliarde de dolari, rafinăriile au turat motoarele la maximum şi au participat la exporturi masive în acea perioadă. Atunci s-a ajuns la cea mai mare cantitate de ţiţei prelucrată vreodată de rafinăriile din România, respectiv 32 de milioane de tone. La Petromidia, se prelucrau 3,3 milioane de tone.

România prelucra în 1989 cea mai mare cantitate de ţiţei prelucrată vreodată, de 32 de milioane de tone pe an. 

Oraşul Năvodari, principalul beneficiar   

Pe tot acest parcurs al rafinăriei Petromidia, oraşul Năvodari a cunoscut o dezvoltare uimitoare, fiind principalul beneficiar al construirii platformei. Dacă în 1975 oraşul avea 6.000 de locuitori, în 1989 ajunsese la o populaţie de 36.000 de locuitori, a progresat şi a ajuns, la un moment dat, să aibă 40.000 de locuitori. Iar aportul rafinăriei la bugetul local este unul însemnat. „Noi virăm către Primăria oraşului Năvodari toate taxele şi impozitele locale, plus cotă parte din impozitele pe salarii care merg către bugetul centralizat care apoi se întorc către oraşul Năvodari. Ajungem să virăm anual în jur de 3-4 milioane de dolari către bugetul local şi peste un miliard de dolari către bugetul de stat“, a explicat reprezentantul grupului.

Lipsa finanţării a fost o problemă 

După Revoluţie, mersul lucrurilor s-a schimbat puţin: s-au desfiinţat anumite căi comerciale, cum ar fi Consiliul de Ajutor Economie Reciproc (CAER), iar Petromidia s-a transformat în societate comercială care trebuia să-şi rezolve singură problemele legate de achiziţia de materii prime şi de vânzări de produse. Pieţele s-au schimbat, relaţiile internaţionale dintre state au intrat într-un alt context, iar pentru unele companii a fost destul de dificil să reziste pe piaţă. 

Petromidia prelucra la acea vreme sub capacitatea maximă, aproximativ 2-2,5 milioane de ţiţei pe an, iar lipsa de finanţare începuse să se simtă tot mai acut. Rafinăria avea nevoie de bani pentru modernizarea instalaţiilor şi pentru asigurarea capitalului de lucru. Nicolcioiu, numit director general al Petromidia chiar în prima lună din 1990, a trebuit să găsească soluţii: 

„Ne-am orientat spre pieţele pe care puteam să rezistăm în acea perioadă şi am ales să ne concentrăm pe dezvoltarea rafinăriei, pe producţia de carburanţi, gaze lichefiate şi materie primă pentru partea de petrochimie“.   

Dar nu a fost uşor. În 1996, Petromidia a ajuns la un pas de lichidare. Subvenţionarea preţului la carburanţi pentru populaţie, dar şi deprecierea leului, care cântărea în importurile de materie primă, au erodat uşor-uşor puterea financiară a companiei. Conducerea rafinăriei a reuşit să convingă Guvernul de la acea vreme de capacitatea acesteia. S-a stabilit un program de privatizare şi, după două încercări eşuate, în 2001, Petromidia a fost preluată şi integrată în cadrul Grupului Rompetrol.     

A urmat un program de dezvoltare accelerat, însă procesul a fost destul de dificil, pentru că rafinăria era presată de competiţia internaţională. Pe lângă finanţarea necesară pentru partea operaţională, introducerea anumitor condiţii de calitate pentru produse a fost destul de costisitoare.

Visul împlinit 

Nicolcioiu vorbea încă din 1992 despre necesitatea unui investitor străin la rafinăria de la Midia, un investitor care să aibă sursa de materie primă, posibilităţi financiare pentru investiţii în unităţile tehnologice şi „răbdare“. 

„Visul său“ s-a îndeplinit după 15 ani. În 2007, compania a fost cumpărată de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas. Din acel moment, şi-a asigurat aprovizionarea cu materie primă, dar şi resursele financiare necesare pentru investiţii majore. Iar investiţiile continuă şi astăzi. Compania şi-a redus treptat pierderile şi îşi propune să treacă pe profit în 2014. În urma investiţiilor, rafinăria a atins, în prezent, capacitatea maximă de procesare de 14.000 de tone pe zi, urmând ca, de anul viitor, nivelul total de prelucrare al acesteia să fie de 5 milioane de tone pe an. 

La Petromidia mai sunt aproximativ 200 de angajaţi care lucrează aici încă dinainte de 1979. 

Fără regrete  

Privind în urmă, Nicolcioiu consideră că momentele dificile din companie s-au dovedit a fi generatoare de ambiţie. „Dacă nu ai momente dificile, nu te ambiţionezi. Dificile au fost perioadele de după 1989, când a trebuit să ne luptăm să căutam finanţator, să creăm credibilitate, şi 1999-2000, când, practic, toate instalaţiile stăteau“, îşi aminteşte vicepreşedintele grupului Rompetrol. El a adăugat că, până la urmă, momente dificile apar în fiecare zi pentru că „fiind implicat în toată activitatea din rafinarie, orice lucru rău care se întâmplă se repercutează şi asupra mea“.   

Întrebat despre momentele de reuşită, cel care a ocupat funcţii-cheie în companie în ultimii 35 de ani se eschivează să răspundă şi subliniază, în repetate rânduri, că sunt reuşitele echipei pe care o conduce, şi nu ale lui personal. „Îi las pe alţii să vorbească despre reuşitele mele. Marea mea mândrie este că am reuşit ca rafinăria de la Midia să fie o unitate românească în topul companiilor din zona Balcanilor, chiar şi din zona europeană. Nu numai eu, repet încă o dată, cu toată echipa pe care am avut-o, cu toţi colegii cu care am colaborat“, a spus Nicolcioiu. 

Petrolist pe viaţă, Nicolcioiu mărturiseşte că nu s-a gândit niciodată să părăsească rafinăria pentru că îşi iubeşte foarte mult meseria. Şi este cu atât mai convingător cu cât încă îşi face planuri pentru următorii 20 de ani pe platforma de la Midia, pentru că „lucrurile se mişcă foarte repede“. Pentru că ambiţia lui mi-a stârnit curiozitatea, îl întreb câţi ani are şi răspunde hotărât: „62 de ani, născut în septembrie 1951, în Valu lui Traian, trei copii şi patru nepoţi“. Şi adaugă, cu fericirea unui tată şi bunic împlinit: „Pe Alexandra, mezina, am măritat-o săptămâna trecută!“ 

Investiţii majore pentru o rafinărie modernă

Rafinăria Petromidia a trecut, odată cu întregul grup Rompetrol, în proprietatea companiei kazahe KazMunayGaz în anul 2007. Odată cu preluarea a 75% din pachetul de acţiuni Rompetrol, KMG a început implementarea unui program amplu de investiţii pentru a susţine creşterea pe termen lung. Doi ani mai târziu, în 2009, compania kazahă a achiziţionat şi restul de 25% din acţiunile Rompetrol. La începutul anului 2012, statul român a reintrat în acţionariatul Petromidia, cu o participaţie importantă, de 44,69%. 

Statul român şi KazMunayGaz au semnat însă, în luna februarie a acestui an, un memorandum de înţelegere prin care statul cedează kazahilor 60% din pachetul de 44,6959% pe care îl deţine la Rompetrol Rafinare. Memorandumul de înţelegere semnat la 15 februarie între statul român şi grupul Rompetrol prevedea măsuri clare. Mai exact, statul român va ceda kazahilor de la Rompetrol, companie deţinută de KazMunayGaz, 60% din pachetul de 44,6959% pe care îl deţine la Rompetrol Rafinare. 

Astfel, statul va rămâne acţionar al companiei cu 18% din acţiuni, în timp ce grupul Rompetrol îşi va creşte participaţia până la 72,5%. În schimbul acţiunilor, statul român urmează să încaseze 200 de milioane de dolari.

Produsele Petromidia, vândute pe opt pieţe

Investiţiile totale în intervalul 2007-2012 au depăşit 2 miliarde de dolari, iar contribuţiile la bugetul de stat au totalizat peste 6,6 miliarde de dolari. Numai pe platforma Petromidia s-au investit aproximativ 800 de milioane de dolari din 2001 şi până în prezent. 

Printre investiţiile realizate pe platforma Midia se adaugă şi construcţia unui terminal plutitor în largul Mării Negre, la opt kilometri de Petromidia, pentru aprovizionarea cu ţiţei, dar şi finalizarea unui terminal pentru importul şi exportul gazului petrolier lichefiat. De asemenea, în 2012, compania a finalizat cu succes programul de modernizare şi creştere a capacităţii de prelucrare la peste 5 milioane tone anual, investiţia aferentă ridicându-se la peste 380 de milioane de dolari. Iar în această primăvară, în urma unei investiţii de 60 de milioane de euro, a fost finalizată modernizarea instalaţiei de cocsare şi a crescut gradul de protecţie a mediului. 

„Putem spune că, de la 1 mai 2013, pe platforma Petromidia este o altă rafinărie“, spune mulţumit vicepreşedintele grupului Rompetrol cu responsabilităţi în rafinare şi petrochimie.  

Produsele Petromidia sunt vândute în prezent pe opt pieţe din Europa şi Asia, în cinci ţări prin reţele de distribuţie sub marca Rompetrol. Toţi carburanţii produşi respectă standardele Euro 5, cu o concentraţie extrem de mică de sulf, iar rafinăria atinge un scor de 11 puncte pe scara Nelson, dintr-un maximum posibil de 14. Comparativ, media europeană este situată la 7,3 puncte.