Frica de coronavirus îi ţine pe români în ţară. Cu cât se vor scumpi vacanţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva Adevărul
Foto arhiva Adevărul

Temerile legate de răspândirea Coronavirusului vor determina românii să se orienteze către vacanţele în România pentru primăvara şi vara acestui an, estimează unul dintre cele mai cunoscute site-uri de rezervări hoteliere.

Primele luni ale anului sunt decisive pentru planurile de vacanţă ale românilor, cei mai mulţi profitând de promoţiile de tip Early Booking pentru a-şi rezerva vacanţele de vară încă din lunile Ianuarie şi Februarie.

Având în vedere incidenţa cazurilor de Coronavirus în Europa, specialiştii platformei Travelminit.ro se aşteaptă la o creştere cuprinsă între 25% şi 35% a numărului de rezervări înregistrate pentru primăvara aceasta, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut precum şi creşterea preţului sejururilor în România. 

“Perioadele de incertitudine din afara graniţelor ţării au atras mereu o creştere a turismului intern iar situaţia coronavirusului are un efect similar. Oamenii se simt în siguranţă acasă, nu îşi mai doresc să călătorească în afara ţării, să ajungă în aeroporturi laolaltă cu oameni din toata lumea astfel că se reorientează asupra vacanţelor în România unde pot ajunge cu maşina personală.

Deja înregistrăm o creştere cu 10% a numărului apelurilor telefonice la call center-ul nostru şi o creştere cu 20% a numărului rezervărilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În perioada următoare ne aşteptăm ca numărul rezervărilor să crească şi mai mult.” a declarat Timea Ambrus, Operations Manager Travelminit.ro.

Preţuri mai mari ale sejururilor în România pentru vara anului 2020

Creşterea cererilor pentru cazările în România vine pe fondul unei presiuni deja existente pe turismul intern, indusă în mare parte prin voucherele de vacanta. Travelminit.ro şi-a dublat numărul de rezervări în anul 2019 comparativ cu 2018, iar tendinţa de creştere se menţine şi pentru 2020. Rezultatul unei cereri crescute pentru cazarea în România va avea drept efect creşterea preţului sejururilor în România cu 10% până la 15% pentru primăvara aceasta. Mai mult, specialiştii Travelminit.ro estimează că vor fi perioade în care gradul de ocupare al hotelurilor din regiunile turistice va depăşi 90%. 

Travelminit.ro este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din Romania care acceptă şi plata prin vouchere de vacanţă. Oferta Travelminit.ro conţine 4000 de proprietăţi din Romania, printre care hoteluri, pensiuni, apartamente, case de oaspeţi, cabane şi campinguri din toate regiunile ţării. Platforma a inregistrat peste 620.000 de innoptari in 2019 si o valoare totala a rezervarilor de 13 milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite