Gazprom Neft vrea să cumpere benzinării de la Petrom în România, prin NIS Petrol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NIS Petrol, subsidiară a grupului rus Gazprom Neft, a propus Petrom şi celorlalţi jucători de pe piaţă românească preluarea unor benzinării, companiile respective evaluându-şi în acest moment opţiunile, a declarat, în cadrul unei conferinţe, Ileana Sorina Bălţatu, director executiv al NIS Petrol din România pe partea de distribuţie.

Ea a precizat că în acest moment compania are un număr de 15 benzinării, urmând că până la finele anului să ajungă la un nu număr dublu, iar după 2015 ţinta este de 10% cota de piaţă.

"Există mai multe cai pentru a atinge 10% cota, explorăm şi posibilitatea de achiziţii. Cu Petrom discutăm varii proiecte de aprovizionare. Noi ne-am exprimat disponibilitatea, în cazul în care dânşii doresc să-şi reorganizeze portofoliul de benzinării. Am informat toate companiile de pe piaţă că suntem interesaţi. Zona de vest este prioritară, deja în Timiş, Arad şi Oradea avem deja 8 benzinării, adică jumătate din numărul total de acum. E o prioritate datorită apropierii de rafinăria Pancevo, dar nu vrem să ignorăm şi restul ţării", a afirmat Bălţatu.

Oficialul a afirmat că pentru a ajunge la 10% cota de piaţă, este nevoie de circa 100-120 staţii de distribuţie. 

Anterior, în anul 2011, reprezentanţii Rompetrol anunţau că NIS a dorit preluarea reţelei de benzinării deţinută de companie, oferta fiind declinată.

La rândul sau, Vadim Smirnov, directorul general al NIS Petrol, a afirmat că societatea pe care o conduce a explorat ideea realizării unei conducte directe între rafinăria de la Pancevo şi platforma Solventul din Timişoara. "Adevărul" a scris că NIS Petrol/Gazprom Neft doreşte preluarea Solventul pentru a construi un depozit de carburanţi.

Mai puteţi citi:

Gazprom ar putea începe anul viitor extracţia de petrol în România. Gigantul nu intenţionează să exploateze gaze de şist pentru că nu are tehnologie

Gigantul rus Gazprom ar putea începe din 2014 producţia de ţiţei în România, după ce a descoperit „aur negru“ într-un perimetru situat în vestul ţării, în judeţul Timiş, a declarat Vadim Smirnov, directorul general pentru România al NIS Petrol, divizia din Serbia a Gazprom Neft.

Gazprom Neft vrea un oleoduct Constanţa - Piteşti - Pancevo, pentru a-şi alimenta rafinăria sârbă cu ţiţei

Conpet intenţionează să construiască împreună cu Gazprom Neft, Oil Terminal şi compania sârbă de transport al ţiţeiului Transnafta un oleoduct pe traseul Constanţa-Piteşti-Pancevo, pentru a-şi alimenta rafinăriile din Serbia cu ţiţei, proiectul având o valoare de 200 de milioane de euro.

Oltchim, pasărea Phoenix a industriei româneşti

Anul 2013 a început cât se poate de dur pentru combinatul chimic Oltchim de la Râmnicu Vâlcea, mai ales că procesul de privatizare abia eşuase în urma circului televizat cu „investitorul“ Dan Diaconescu, iar autorităţile nu au reuşit să convingă oficialii Comisiei Europene astfel încât să acorde societăţii ajutor de salvare. Acum, însă, Oltchim este pe cale să renască, combinatul urmând a-şi găsi un nou proprietar la începutul lunii februarie.

Ponta s-a întâlnit cu Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei. Discuţiile au vizat Conpet şi Oil Terminal

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la Guvern, cu secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, cei doi discutând şi despre perspectivele de colaborare în domeniul energetic şi implicarea companiilor ruse în proiecte de transport şi stocare a resurselor energetice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite