Grup Feroviar Român câştigă noi licitaţii în competiţia cu CFR Marfă: transportul de cărbune pentru termocentralele Craiova şi Cernele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
GFR va transporta un milion de tone de cărbune pentru 5,3 milioane de lei
GFR va transporta un milion de tone de cărbune pentru 5,3 milioane de lei

Grup Feroviar Român (GFR), deţinut de Gruia Stoica, a câştigat o nouă licitaţie de transport al cărbunelui pentru termocentrale Craiova şi Cernele, devansând CFR Marfă. Transportatorul feroviar de stat contestase procedura iniţială, câştigată tot de GFR, cele două companii având mai multe litigii pe licitaţii de transport marfă.

"Compania Grup Feroviar Român a semnat un contract de transport de cărbune, cu o durată de circa două luni, cu termocentralele Craiova şi Cernele.
GFR a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei publice pentru atribuirea contractului, a semnat contractul vineri, 19 septembrie, şi a efectuat deja primele transporturi
", se arată într-un comunicat al companiei.

A doua licitaţie

"Aceasta a fost cea de-a doua licitaţie organizată pentru atribuirea contractului după ce procedura iniţială, la care compania GFR a fost de asemenea declarată câştigătoare, la data de 4 septembrie, a fost contestată de către celălalt ofertant, compania CFR Marfă", se mai spune în comunicat.

Cantitatea totală de cărbune prevăzută a fi transportată prin acest contract este de un milion de tone.

Valoarea contractului câştigat de către GFR este de circa 5,3 milioane RON.

La finele lunii august, Curtea de Apel Craiova a respins solicitarea CFR Marfă de anulare a licitaţiei pentru transportul cărbunelui organizată de CE Oltenia, unde transportatorul feroviar de stat concurează tot cu GFR, valoarea contractului fiind însă mult mai mare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite