Hidroelectrica nu se va lista la Bursă în acest an. Contractul de intermediere va fi prelungit până în vara anului viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hidroelectrica vrea să prelungească până la data de 7 august 2019 scrisoarea de angajament semnată cu consorţiul format din Morgan Stanley şi Raiffeisen Capital & Investment referitor la intermedierea procesului de listare la bursă a companiei, se arată în convocatorul şedinţei acţionarilor din data de 6 august a.c. În toamnă, fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, spunea că listarea va avea loc în 2018.

”Aprobarea încheierii Actului Adiţional nr. 7 la Scrisoarea de Angajament semnată în data de 7 februarie 2014 de Sindicatul de Intermediere format din Morgan Stanley&Co. International plc şi Raiffeisen Capital&Investment SA şi Hidroelectrica SA în firma şi conţinutul propus de Sindicatul de Intermediere format din Morgan Stanley&Co. International plc şi Raiffeisen Capital&Investment SA, respectiv prelungirea valabilităţii Scrisorii de Angajament până la finalizarea Ofertei Publice Primare, dar nu mai târziu de 7 august 2019”, se arată în convocatorul şedinţei care va avea loc la 6 august 2018.

În luna octombrie a anului trecut, fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, spunea că a modificat procentul cu care se va lista la bursă Hidroelectrica, de la 15% la 10%, el subliniind atunci că ”toţi banii din această listare rămân în companie”.

"Cred că este o reuşită a Ministerului Energiei şi a Guvernului României readucerea în discuţie a listării la bursă a Hidroelectrica. Este un semnal pentru investitori şi pentru piaţa de capital din România că Guvernul este orientat spre transparenţă şi spre performanţă în relaţia cu companiile de stat", a afirmat Petcu.

Deocamdată, proiectul pentru listarea la bursă a Hidroelectrica este în dezbatere publică, a amintit el. "Astfel că vom vorbi despre listarea propriu-zisă probabil în 2018", spunea ministrul Toma Petcu.

Iniţial, o hotărâre din anul 2013 prevedea listarea a 15%.

Hidroelectrica a fost evaluată de Fondul Proprietatea, acţionarul minoritar, la aproape 18 miliarde lei.

Anul trecut, Hidroelectrica a înregistrat un profit brut de 1.603 milioane lei raportat la o cifra de afaceri de 3,254 miliarde lei şi o EBITDA de 69%. De asemenea, în primul trimestru al anului 2018, societatea estimează un profit brut de 569 milioane lei, la o cifră de afaceri de 970 de milioane, EBITDA pentru primul trimestru al anului în curs fiind de 74%.

Hidroelectrica pregăteşte investiţii de 490,58 milioane lei în acest an, din care cea mai mare parte merge în dezvoltare, 224,82 milioane lei, iar alte 187,21 milioane lei merg în retehnologizare.

Compania estimează pentru acest an o producţie de 14,64 TWh, previzionată în baza hidrologiei medii din ultimii cinci ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite