Inteligenţa artificială devine un avantaj competitiv important

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inteligenţa artificială transformă felul în care funcţionează afacerile în toate industriile şi contribuie la dezvoltarea rapidă a companiilor.  Motivele de optimism rămân convingătoare: cu AI poate fi creată o lume mai productivă, mai bine educată şi mai bine pregătită să contracareze principalele procovări ale societăţii. Beneficiile pentru societate sunt nu numai posibile, ci extrem de probabile.

În ultimii ani, unele dintre companiile cu cea mai rapidă dezvoltare din lume au utilizat inteligenţa artificială pentru a rezolva provocări actuale de business. De fapt, conform unei cercetări de piaţă oferită de Microsoft cu privire la modul în care AI va schimba rolul de lider, 81% dintre companiile care integrează AI au înregistrat o creştere semnificativ mai mare decât cele care întârzie în adopţia acesteia. Aproape toate companiile identificate ca lideri care implementează AI în mod activ au înregistrat o creştere de peste 10% în ultimul an (81%), comparativ cu 36% dintre companiile care întârzie cu adopţia acestei tehnologii.

AI pentru business

Microsoft a lansat AI Business School, o platformă online gratuită care cuprinde o serie de cursuri master class ce urmăreşte să-i responsabilizeze pe liderii de business să-şi implementeze cu success strategiile de AI. Fiecare industrie din sectorul privat, dar şi public, se confruntă cu propriile sale provocări. Astfel, cursurile oferă informaţii concrete şi personalizate din partea unor specialişti din industrii diverse cu privire la depăşirea principalelor dificultăţi cu care se pot confrunta companiile atunci când utilizează AI: de la construirea unei culturi bazate pe analiza şi folosirea datelor, până la colaborare, guvernanţă, responsabilitate AI şi înţelegerea potenţialului pe care tehnologia îl are.

Materialele de curs includ scurte studii de caz scrise, materiale video cu discuţii şi ghiduri practice actualizate constant în funcţie de cele mai relevante subiecte de pe piaţă. O serie de videoclipuri introductive oferă o imagine de ansamblu asupra tehnologiilor AI care generează schimbări în cadrul industriilor, însă cea mai mare parte a conţinutului se axează pe gestionarea impactului AI asupra strategiei, culturii şi responsabilităţii companiilor. AI Business School este non-tehnică şi concepută pentru a-i pregăti pe liderii de business să-şi conducă organizaţiile în vederea transformării prin AI.

Şcoala de afaceri completează alte iniţiative de învăţare AI din cadrul Microsoft, printre care Şcoala AI  pentru dezvoltatori şi Programul Profesional Microsoft pentru Inteligenţă Artificială, care oferă abilităţi de pregătire profesională şi experienţă aplicată inginerilor şi altor persoane care doresc să-şi îmbunătăţească abilităţile în AI şi analiza datelor. AI Business School a fost proiectată în parteneriat cu INSTEAD, o şcoală de afaceri globală de top, şi se axează pe leadership, schimbări culturale şi guvernare AI, oferind conţinut accesibil, disponibil online la cerere şi fără costuri.

O chestiune de încredere

Modulele de cultură şi responsabilitate ale AI Business School pun accentul pe date. La urma urmei, companiile care adoptă cu succes AI trebuie să partajeze în mod deschis datele între departamente şi funcţii operaţionale şi să se asigure că toţi angajaţii pot participa la dezvoltarea şi implementarea aplicaţiilor AI bazate pe date.

Construirea încrederii vine şi din dezvoltarea şi implementarea sistemelor AI într-o manieră responsabilă, domeniu care rezonează cu liderii de afaceri, conform cercetării de piaţă a Microsoft. În rândul companiilor cu creştere rapidă, cercetările au constatat că, pe măsură ce liderii ştiu mai multe despre AI, recunosc că trebuie să garanteze o implementare AI responsabilă.

În acelaşi sens, factorii de decizie guvernamentali trebuie să aibă în vedere considerente specifice sectorului public înainte de a implementa o cultură bazată pe AI şi de a se bucura de beneficiile aduse de aceasta. AI Business School este o cale de învăţare dedicată şi liderilor care desfăşoară activitatea guvernamentală, astfel încât aceştia să poată înţelege şi trasa adevăratul impact transformaţional pe care inteligenţa artificială îl are asupra administraţiei publice.

Cursa pentru adoptarea şi implementarea AI în procesele de afaceri a început deja. Mai mult de unu din patru respondenţi ai studiului menţionat (27%) spun că organizaţiile lor au încorporat deja tehnologia în procesele şi serviciile pe care le dezvoltă, în timp ce alte 46% au unul sau mai multe proiecte pilot bazate pe AI.

Un proiect, totuşi, la început

În ciuda optimismului lor, companiile recunosc mai multe provocări în calea eficienţei AI. Când sunt întrebaţi care sunt principalele riscuri pe care le consideră atunci când adoptă sau cresc utilizarea AI, criteriile financiare se află în topul listei. Următorul este riscul de execuţie - 36% spun că organizaţia lor poate duce lipsă de resursele necesare pentru a implementa eficient AI. Urmează îndeaproape provocările forţei de muncă care implică convingerea angajaţilor să adopte o tehnologie nouă sau să înveţe noi abilităţi (35%) şi securitate (32%).

Însă, pe măsură ce AI se propagă în lume, companiile trebuie să monitorizeze şi să înţeleagă impactul societal al acestor tehnologii în fiecare etapă, de la proiectare până la utilizarea de zi cu zi. Este esenţial să fie înţelese componentele unei strategii care vor susţine sectorul public să creeze beneficii şi să evolueze cu ajutorul AI. O strategie globală bazată pe AI, faţă de cazuri de utilizare izolate, sprijină companiile să se transforme într-o organizaţie inteligentă cu rezultate benefice pentru industrie şi societate.

Articol realizat cu sprijinul Microsoft

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite