Afaceri

articolul anterior articolul urmator

Kazahii renegociază termenii vânzării Rompetrol către chinezii de la CEFC Energy din cauza sechestrului impus de DIICOT pe rafinăria Petromidia

0
13 Sep 2016 14:45:46
Autor: Daniel Ionascu
Principalele active ale KMG International sunt rafinăriile Petromidia şi Vega şi lanţul de benzinării Rompetrol
Principalele active ale KMG International sunt rafinăriile Petromidia şi Vega şi lanţul de benzinării Rompetrol

Grupul petrolier KazMunaiGaz, deţinut de către autorităţile din Kazahstan, renegociază termenii înţelegerii privind vânzarea diviziei KMG International, fostul Rompetrol Group, către chinezii de la CEFC Energy, în condiţiile în care procurorii DIICOT au pus sechestru pe rafinăria Petromidia până la concurenţa sumei de trei miliarde de lei.

Reamintim, KazMunaiGaz şi CEFC Energy au convenit în luna aprilie vânzarea a 51% din fostul Rompetrol Group pentru suma de 680 de milioane de dolari. Ulterior, cele două părţi au anunţat investiţii de trei miliarde de dolari în proiecte energetice în regiunea Mării Negre, „investiţii care vor fi făcute prin viitorul fond de dezvoltare stabilit de partea kazahă împreună cu Guvernul României, care urmează să devină operational“.
 
Numai că fondul de investiţii realizat cu Guvernul nu a mai fost înfiinţat deoarece, între timp, procurorii antifraudă au impus un sechestru pe activele rafinăriei Petromidia, KazMunayGas International NV şi SC Oilfield Exploration Business Solutions SA (fostul Rompetrol S.A. – n.r.) în dosarul „Rompetrol II“, care vizează privatizarea Petromidia şi conversia datoriilor în obligaţiuni.
 
„Este afectată (tranzacţia-n.red.) pentru că am fost luaţi prin suprindere. Tranzacţia a fost afectată oarecum încă din a doua zi după semnare. Sechestrul a fost o surpriză neplăcută pentru noi. Acum trebuie să renegociem cu partenerii noştri unele condiţii care sunt legate de unele aspecte ale investigaţiei. Am avut progrese în acest sens. Desigur, în acest caz poziţia instituţiilor relevante va fi destul de importantă, pentru că înţelegerea va furniza fundaţia pentru dezvoltarea viitoare a activelor din România“ a declarat Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KMG International, potrivit Economica.net.
 
Cum data iniţială anunţată pentru finalizarea tranzacţiei era luna octombrie, iar până la această oră sechestrul DIICOT nu a fost ridicat, preluarea Rompetrol de către chinezi nu se mai poate face la data menţionată.
 
„Valabilitatea propunerii (oferta CEFC n.red.) a avut o limitare de timp. Nu poţi avea aceeaşi ofertă de preţ pentru lucruri care se schimbă în timp. Este o afacere, ei trebuie să conducă o afacere operaţională, deci există o limită de timp pentru orice evaluare. De aceea încercăm să ducem la bun sfârşit înţelegerea cât mai repede posibil, pentru a fixa toate cifrele importante“, a mai precizat Zhangulov.
 

SAPE, reprezentantul statului

 
Ministerul Energiei a desemnat Societatea pentru Administrarea Participaţiilor în Energie (SAPE) drept reprezentant al statului la constituirea fondului mixt de investiţii în energie. Ulterior, SAPE a lansat procedura de licitaţie pentru serviciile de consultanţă, însă acest lucru va mai dura. De asemenea, va dura negocierea efectivă a constituirii fondului şi realizarea sa efectivă.
 
Constituirea acestuia este urmare a Memorandumului Rompetrol, semnat de autorităţi în 2013 cu grupul kazah, dar neimplementat deloc până azi. Acesta mai prevede şi scoaterea la licitaţie a unui pachet de 26,6% din acţiunile statului, pe care kazahii s-au obligat să ofere cel puţin 200 de milioane de dolari.
 

Telenovela datoriilor

 
Mai departe, aceste acţiuni au ajuns în posesia statului după conversia datoriilor Petromidia. Concret, în 2003 statul a transformat în obligaţiuni pe şapte ani datoriile de 603 milioane de dolari. În acel moment, rafinăria era deţinută de către omul de afaceri Dinu Patriciu.
 
Numai că, în 2007, Patriciu a vândut grupul Rompetrol către grupul kazah KazMunaiGaz, care a anunţat iniţial că va plăti datoriile. Dar în 2010, partea kazahă nu a răscumpărat decât 70 de milioane de dolari din datorie, iar restul a convertit în acţiuni. Astfel, statul s-a trezit, fără voia sa, acţionar cu 44% la Rompetrol Rafinare. De atunci, statul a demarat mai multe procese împotriva Rompetrol, dar pe majoritatea le-a pierdut.
 
În 2013, cele două părţi au ajuns la un acord, concretizat prin Memorandumul Rompetrol. În schimbul încetării litigiilor, kazahii s-au obligat să înfiinţeze un fond care să facă investiţii de un miliard de dolari şi să cumpere pachetul de 26,6% din Petromidia pentru 200 de milioane de dolari.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările