Laminorul Brăila a intrat în insolvenţă. Din cele patru foste combinate ale grupului rus Mechel, doar cel de la Câmpia Turzii nu a intrat în insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laminorul Brăila are datorii de aproape 60 de milioane de lei FOTO Adevărul
Laminorul Brăila are datorii de aproape 60 de milioane de lei FOTO Adevărul

Laminorul Brăila, cu datorii de 57,2 milioane de lei, a intrat în insolvenţă, aceasta fiind a treia fostă companie Mechel care solicită o astfel de măsură.Cererea de intrare în insolvenţă a fost aprobată marţi de Tribunalul Brăila, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Administratorul judiciar al combinatului este firma RVA Insolvency Specialists din Bucureşti. Mechel Târgovişte a intrat în insolvenţă la sfârşitul lunii februarie, iar Ductil Steel Buzău, în urmă cu două săptămâni.

Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro) cele patru combinate metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

Firma Invest Nikarom, înregistrată în România, are ca asociaţi în părţi egale pe Chumakov Victor (58 de ani) şi Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetăţenie rusă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite