Afaceri

articolul anterior articolul urmator

Lukoil vrea să instaleze panouri fotovoltaice la rafinăria Petrotel Ploieşti

0
14 Oct 2013 13:37:03
Autor: Daniel Ionascu
Capacitatea totală instalată în panouri solare ar putea ajunge la 12 MW la rafinăria Petrotel
Capacitatea totală instalată în panouri solare ar putea ajunge la 12 MW la rafinăria Petrotel

Grupul rus Lukoil ia în calcul construcţia unor parcuri fotovoltaice pe câteva terenuri pe care le deţine lângă rafinăria Petrotel Ploieşti, au anunţat reprezentanţii companiei.


Petrotel a finalizat în acest an ecologizarea mai multor bataluri, operaţiune în care a investit 38,5 milioane dolari. Pe terenurile ecologizate, în suprafaţă de aproximativ opt hectare, compania se gândeşte să instaleze panouri fotovoltaice de până în 12 MW, a afirmat Constantin Dumitru, directorul care s-a ocupat de ecologizări.
 
„Avem mai multe opţiuni cu aceste terenuri, printre care se numără şi construcţia de parcuri fotovoltaice“, a spus Dumitru.
 
Directorul general al rafinăriei, Andrei Bogdanov, a afirmat că încă nu s-a luat nicio decizie în această privinţă.
 
Petrotel-Lukoil face parte din grupul petrolier rus Lukoil, care mai deţine în România şi o reţea de peste 300 de benzinării.
 
Lukoil România a avut anul trecut o cifră de afaceri netă de 6,03 miliarde lei (1,35 miliarde euro), în creştere cu 15% faţă de 2011, şi are, potrivit datelor proprii, o cotă de circa 20% din piaţa produselor petroliere din România.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările