Mai puţine investiţii străine directe în România, în primul trimestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele străine au realizat, în primele trei luni din acest an, investiţii directe în România de 775 milioane de euro, cu 12% mai mici decât nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 775 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1.062 milioane euro, iar creditele  intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 287 milioane euro“, se precizează în comunicatul BNR, citat de News.ro.

În primele trei luni ale anul trecut, investiţiile străine directe au totalizat 885 milioane euro. Scăderea s-a produs în condiţiile în care firmele străine au repatriat o parte din împrumuturile acordate filialelor din România.

În 2015, investiţiile străine directe în România au crescut cu 25%, până la 3,03 miliarde de euro, de la 2,42 miliarde de euro în 2014.

Investiţiile străine directe sunt considerate a fi cele mai benefice investiţii realizate de companii străine într-o economie, deoarece sunt realizate pe termen lung şi au, de obicei, efecte pozitive asupra economiei şi salariilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite