Managerii cred că se schimbă în timp

Mulţi cred că oamenii se schimbă, la fel de mulţi sunt convinşi că oamenii nu prea se schimbă. Şi eu am ceva de zis în această privinţă. Dar, spre diferenţă de alţii, am şi un argument în plus, care cântăreşte vreo 30 Gb.

Pe unii îi ştiu de 30 de ani, de când am pornit cu toţii de la zero, imediat după Revoluţie. Atunci am început şi eu să fac recrutare, şi în anii aceia îmi notam într-un caiet gros absolut tot ce se putea despre cei cu care mă întâlneam. Apoi, când au apărut calculatoarele, am mutat tot ce era în caietele groase în banca de date cu care lucrez şi acum.

Eu am fost tot timpul în grupul celor care spun că oamenii se schimbă puţin de-a lungul vieţii. Sau, cu alte cuvinte, că puţini oameni se schimbă atât de mult incât să observe şi cei din jur. Dar chiar şi eu am fost surprins să vad cât de redusă e această schimbare, totuşi.

Pentru vreo 80% dintre cei cu care m-am reîntâlnit de multe ori de când fac recrutare, tot ce am notat despre ei legat de personalitate, de comportament, de atitudine, dezinvoltură, de autocontrol, despre siguranţa de sine, despre deşteptăciune, despre calitatea contactului social şi imaginea pe care o lasă, despre charismă, despre puterea de influenţă asupra celorlalţi, în general, şi tot ce mai scriu eu când mă văd cu cineva, e, practic, identic cu ce am scris despre ei şi acum 5 ani, acum 10 ani, 20 sau chiar 30 de ani. Aceleaşi profiluri personale, nimic schimbat pe fond.

Vreo 10-15% dintre ei îşi îmbunătăţesc profilul, calităţile personale, fac o impresie mai bună când mă întâlnesc cu ei a doua oară, după câţiva ani, a treia, a cincea oară. Însă toţi aceştia sunt în prima jumătate a carierei lor manageriale. Practic, sunt extrem de rare cazurile în care am văzut o deteriorare a profilului în acest interval, 30-45 de ani, adică cineva care sa-mi facă o părere mai proastă la întâlniri succesive şi să fiu obligat să-l clasific într-o categorie mai joasă.

După 45 de ani, însă, se schimbă lucrurile. Pe la vreo 10-15% dintre cei cu care mă reîntâlnesc încep să văd o deteriorare a calităţilor personale – adică acelea înşirate mai sus -, care adesea se accentuează vizibil după 55. Şi, simetric cu ce spuneam despre cei mai tineri, nu cred că am văzut vreodată o schimbare în bine a profilului personal după această vârstă, adică cineva care să-mi fi făcut o impresie mai bună decât cea din urmă cu 5, 10 sau 20 de ani. Nu vorbesc aici despre experienţă, despre profilul tehnic, desigur.

Aşadar, ca să sintetizez observaţiile mele zilnice de 30 de ani încoace asupra categoriei acesteia de oameni care umplu cei 30 Gb din calculatorul meu, neschimbarea profilului personal e cuvântul de ordine, masiv dominant. Până pe la 45 de ani, doar 10-15% îşi îmbunătăţesc calităţile personale, charisma, puterea managerială, dacă vreţi să-i spuneţi astfel, şi nu am văzut aproape niciodată o diminuare a lor. Dar dacă nu s-a întâmplat lucrul acesta bun până atunci, nici nu se va mai întâmpla vreodată. Concluzia mea este că rămâneţi acolo unde aţi ajuns cu calităţile personale, în cel mai bun caz, cu 10-15% neşanse să o luaţi la vale ca influenţă managerială. Declin compensat pe ansamblu, în cel mai bun caz, de acumularea continuă a unei experienţe care poate să conteze, uneori, la fel de mult ca şi restul în ecuaţia finală. Iar dacă această experienţă apasă încă şi mai mult în braţul balanţei, atunci sunteţi printre puţinii, foarte puţinii norocoşi în viaţă…