Mansardarea blocurilor, o afacere de peste două miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România are 85.000 de blocuri, din care 60.000 sunt mansardabile
România are 85.000 de blocuri, din care 60.000 sunt mansardabile

Statisticile oficiale arată că, din totalul de 8,5 milioane de locuinţe convenţionale, 5,2 milioane au toate dotările moderne (instalaţii electrice şi sanitare, baie, bucătărie etc.) şi sunt situate în blocuri. La o medie de 60 de apartamente într-un bloc, ar rezulta că România are aproximativ 86.000 de astfel de construcţii, din care cel puţin 60.000 sunt mansardabile.

Amplasând un număr mediu de 10 locuinţe în astfel de mansarde, am putea obţine 600.000 de case noi, care costă puţin şi au un mare potenţial de cerere, potrivit Imopedia.

La un preţ de 45.000 de euro pentru un apartament de două camere într-o mansardă, am putea ajunge la un total de 2,5 miliarde de euro la nivel naţional, cu rezolvarea problemelor locative pentru câteva sute de mii de familii, în special tinere, estimează dezvoltatorii imobiliari.

„Nevoia acută de case pentru tânăra generaţie poate fi rezolvată doar prin înfiinţarea unui program naţional de locuinţe pentru tineret. Se pot construi astfel 300.000 de asemenea unităţi, prin mansardarea blocurilor care intră în reabilitare termică. Din acestea, cel puţin 50.000 se regăsesc în Bucureşti“, ne-a declarat Bogdan Diaconu, consilier local la sectorul 4 Bucureşti.

El afirmă că va propune un proiect legislativ în acest sens în noul Parlament. „Proiectul de lege va prevedea faptul că tinerii vor sta în noile locuinţe la chirii modice, fiindu-le permisă cumpărarea lor la un preţ mai mic decât cel al pieţei, cu scăderea din preţ a sumei plătite pe chirie. Achiziţionarea va fi posibilă din momentul în care îşi întemeiază o familie în care apare şi un copil“, a mai spus edilul.

Preţul terenului iese din ecuaţie

Practic, blocurile al căror regim de înălţime permite acest lucru vor beneficia de mansardare, mult mai eficientă decât simpla izolare a terasei şi în ceea ce priveşte izolarea acoperişului. „Finanţarea programului va fi făcută pe baza programului guvernamental de reabilitare termică a blocurilor şi va soluţiona problema locuinţelor pentru tineri în toate oraşele din România“, estimează Bogdan Diaconu.

Dezvoltatorii au mai arătat că cei mai mulţi cumpărători care caută o locuinţă din oraşele mari îşi doresc un apartament nou amplasat într-un cartier apreciat, la un preţ cât mai scăzut. Soluţia ultimilor ani o reprezintă mansardarea blocurilor vechi, metodă care scoate din ecuaţie preţul ridicat al terenurilor centrale.

„Se pot construi 300.000 de locuinţe pentru tineri prin mansardarea blocurilor care intră în reabilitare termică“. Bogdan Diaconu, consilier local
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite