PCC, acţionarul care a pus beţe-n roate Oltchim, se retrage din licitaţia pentru privatizarea combinatului. În 2012, oferise 2,9 milioane de euro pe companie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie a anului trecut
Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie a anului trecut

Compania germană PCC SE, acţionar privat al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), şi fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital au decis să nu mai participe la cea de-a doua licitaţie pentru privatizarea combinatului chimic.

„Situaţia actuală a combinatului şi condiţiile în care se va derula procedura ne-au făcut să luăm, în final, această hotărâre. Am mai explicat, în ultimele luni, motivele care au dus la scăderea interesului PCC SE pentru Oltchim“, a declarat, într-un comunicat, Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC în România,.

PCC SE a intrat în acţionariatul Oltchim în urmă cu şapte ani. Compania deţine direct şi indirect 32,34% din capitalul combinatului. Firma germană a investit ca acţionar minoritar 50 de milioane de euro în Oltchim.

Plângeri la Comisia Europeană

Compania a pus de-a lungul timpului mai multe piedici în activitatea Oltchim. Iniţial a fost de acord cu majorarea capitalului social al combinatului cu datoriile acestuia c[tre stat, pentru ca ulterior să facă sesizări la Comisia Europeană pe motiv de ajutor de stat ilegal. Constantin Roibu, fost manager al Oltchim până în 2012, a acuzat de mai multe ori de-a lungul timpului PCC fie că doreşte preluarea pe sume infime a combinatului de la Râmnicu Vâlcea, fie că doreşte dispariţia acestuia pentru că deţine un concurent al Oltchim la Rokita, în Polonia.

Compania germană a participat, în 2012, la prima tentativă de privatizare a combinatului, care însă a eşuat. În acel moment, PCC oferise doar 2,9 milioane de euro pe Oltchim şi datoriile sale.

Separare de active

În luna decembrie a anului trecut, Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, a înfiinţat o nouă firmă, denumită Oltchim SPV, care a preluat activele combinatului chimic. Activele Oltchim SPV sunt evaluate la 305,24 milioane de euro.

Companiile interesate să cumpere acţiunile deţinute de Oltchim la Oltchim SPV pot depune oferte până la 31 ianuarie. Selecţia firmei care va cumpăra toate acţiunile Oltchim la Oltchim SPV va avea loc în 3 februarie.

 

În luna august a anului trecut, PCC SE a anunţat că este interesat[ să participe la o altă licitaţie de vânzare a Oltchim de către statul român. Oltchim este în insolvenţă din ianuarie 2013.

Cine sunt ceilalţi peţitori

Pe lângă PCC şi Fortissimo, mai sunt interesate de preluarea combinatului şi un consorţiu alcătuit din Chimcomplex Borzeşti – deţinută de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi SIF-uri, alături de care se mai află traderul rus Oil &Gas Trade (OGT), dar şi chinezii de la Baota Petrochemical şi Junlun Petroleum. Presa a speculat că OGT este un intermediar pentru Gazprom, care a fost interesată de mai multe ori de companie.

Mai puteţi citi: 

Grupurile chineze BAOTA Petrochemical Group şi JUNLUN Petroleum Co, interesate de preluarea combinatului Oltchim Administratorii judiciari ai Oltchim au semnat o scrisoare de intenţie cu reprezentanţii BAOTA Petrochemical Group şi JUNLUN Petroleum Co, care sunt interesate de preluarea combinatului vâlcean.

O nouă dată pentru privatizarea Oltchim: tranzacţia s-ar putea finaliza în iunie 2014. Andrei Gerea, noul ministru al Economiei, a avansat o nouă dată pentru privatizarea Oltchim: iunie 2014, în cazul în care combinatul vâlcean va găsi capital de lucru. În situaţia în care nu va găsi, termenul rămâne luna februarie 2014, aşa cum se anunţase anterior.

Marian Pârvu, şeful platformei petrochimice Bradu de la Piteşti, a fost numit director general al Oltchim. Noul director general al Oltchim Râmnicu Vâlcea este Marian Pârvu, şeful platformei petrochimice Bradu de la Piteşti, secţie a combinatului, decizia luându-se în cadrul unei întâlniri la Ministerul Economiei.

Înainte de întâlnirea cu ministrul Economiei, sindicaliştii din Oltchim ameninţă cu reluarea protestelor. Corneliu Cernev, liderul Sindicatului „Victoria Oltchim” ameninţă cu reluarea protestelor dacă ministrul Andrei Gerea nu va fi receptiv la problemele angajaţilor. Sindicaliştii şi parlamentarii vâlceni se întâlnesc mâine cu Andrei Gerea, noul ministru al Economiei.

Liderii de sindicat de la Arpechim sunt aşteptaţi mâine de ministrul Economiei. Ministrul Economiei,deputatul de Piteşti Andrei Gerea i-a chemat pe reprezentanţii sindicatului de la Arpechim la întâlnirea pe care o va avea miercuri cu reprezentanţii Oltchimului şi administratorii judiciari.

Sindicaliştii din Oltchim şi parlamentarii vâlceni, cu „jalba-n proţap” la noul ministru al Economiei. Liderii sindicali din Oltchim au avut astăzi o întâlnire cu parlamentarii vâlceni şi conducerea combinatului în urma căreia au stabilit să se deplaseze la Bucureşti pentru a-l întreba pe noul ministru al Economiei ce are de gând cu societatea din Râmnicu Vâlcea.

Gerea a depus jurământul de credinţă. Băsescu: Aveţi două misiuni importante: Oltchim şi Cuprumin. Premierul Victor Ponta a trimis miercuri preşedintelui Traian Băsescu propunerea de numire în funcţia de ministru al Economiei a liberalului Andrei Gerea. Şeful statului a aprobat propunerea liberalilor şi a semnat decretul de numire a lui Gerea în funcţia de ministru al Economiei.

Obiectivul lui Gerea: privatizarea Oltchim. Andrei Gerea a fost ales în unanimitate, ieri, de conducerea PNL, ca succesor al lui Varujan Vosganian la Ministerul Economiei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite