Petrom a pus în funcţiune noua centrala de la Brazi şi a devenit al patrulea producător de electricitate din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

OMV Petrom, cea mai mare companie românească, a finalizat perioada de teste a noii centrale de la Brazi şi a început operarea sa comercială de la 1 august. Petrom devine astfel unul dintre cei mai mari producători de energie din România, centrala asigurând 8-9% din producţia naţională.

Construcţia noii centrale a început în vara anului 2009.

Cu o capacitate de 860 de MW si investiţii de peste 500 de milioane de euro, centrala pe gaze de pe platforma rafinăriei Petrobrazi reprezintă cel mai mare proiect privat greenfield de generare de electricitate din Romania din ultimii douazeci de ani.

Capacitatea centralei este mai mare decât a unui reactor nuclear de la Cernavodă, care are 700 de MW. Petrom va deveni astfel al treilea mare producător de energie din ţară, după Hidroelectrica, Complexul Oltenia şi Nuclearelectrica.

Prima centrală a grupului OMV

Un alt avantaj al centralei este tehnologia pe care o foloseşte, adică poate fi pornită şi oprită în doar câteva minute. Astfel că centrala este vitală în perioadele de vârf de consum sau pentru a echilibra producţia de energie din surse regenerabile, care este extrem de fluctuantă.

Aceasta este şi prima centrală a grupului austriac OMV, proprietarul Petrom. OMV mai construieşte alte două unităţi similare în Turcia şi în Germania.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite