Portretul-robot al întreprinzătorilor din statistici: au studii superioare şi preferă să investească în comerţ. Cei mai harnici sunt în Dobrogea şi Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetarea statistică „Întreprinderi noi şi profilul întreprinzătorilor din România“, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS), scoate la iveală câteva trăsături interesante ale oamenilor de afaceri din ţara noastră. Vă prezentăm portretul-robot al întreprinzătorului, aşa cum este creionat în studiul INS.

Pe scurt, întreprinzătorii sunt în proporţie de 65% bărbaţi cu o vârstă între 30 şi 39 de ani, cu studii superioare (50%), care investesc cu preponderenţă în comerţ, iar lipsa resurselor şi cererea restrânsă sunt cele mai grele probleme cu care se confruntă.

„Întreprinderile nou create sunt înfiinţate de manageri care au un nivel de instruire preponderent liceal şi universitar (60,9%), iar vârsta acestora se regăseşte majoritar în grupa 30-39 de ani (33,3%)“, arată autorii studiului.

Scade ponderea tinerilor

În anul 2013, proporţia fondatorilor/managerilor întreprinderilor nou create, cu vârsta cuprinsă între 45 şi 49 de ani, are o creştere uşoară de 4,5 puncte procentuale faţă de anul 2012.

În acelaşi timp, proporţia celor cu vârsta între 30 şi 39 de ani are o descreştere de 3,3 puncte procentuale comparativ cu anul precedent, celelalte grupe de vârstă prezentând uşoare variaţii a ponderilor faţă de situaţia din anul 2012.

Diferenţe mici între regiuni

Cele mai întreprinzătoare femei sunt în Dobrogea (Regiunea Sud-Est), cele mai „leneşe“ regăsindu-se în Maramureş (Nord-Vest).

În ce-i priverşte pe bărbaţi, cei mai întreprinzători sunt în Bucureşti-Ilfov şi Maramureş, iar cei mai leneşi sunt în Oltenia, reiese din studiul INS.

„La nivel regional, variaţia în jurul mediei este relativ scăzută, regiunea Nord-Vest are o creştere cu 9,2 puncte procentuale faţă de medie la grupa de vârstă mai mare de 30 de ani, iar regiunea Vest are o descreştere cu 7,2 puncte procentuale faţă de medie la aceeaşi grupă de vârstă.
Anual, peste jumătate din întreprinderi au fondatori/manageri bărbaţi. Cea mai scăzută pondere a femeilor fondatori/manageri se află în regiunea Nord-Vest, iar cea mai ridicată pondere în regiunea Sud-Est“, arată INS.

Nivelul studiilor, tot mai ridicat

Distribuţia întreprinderilor în funcţie de nivelul educaţional al fondatorului/managerului, prezintă o schimbare structurală între perioadele 1995-2000 şi 2001-2013.

„Până în 2001 ponderea întreprinderilor nou-create de întreprinzători cu nivel educaţional primar reprezenta aproximativ 5%, nivelul de educaţie profesional (vocaţional) aproximativ 30%, nivelul de educaţie gimnazial aproximativ 40% şi nivelul liceal şi universitar în jur de 25%.
Din anul 2001, nivelul primar şi cel vocaţional reprezenta împreună o pondere de 20%, cel gimnazial până în 40%, reducându-se în ultimii ani, iar nivelul liceal şi universitar aproximativ 40%, în ultimii ani depăşind 50%.
Categoriile de studii liceale şi universitare apar cu ponderi mai mari pentru întreprinderile localizate în regiunile Bucureşti-Ilfov şi Nord-Vest“, notează autorii cercetării.

Au fost muncitori, au devenit patroni

Ce statut aveau oamenii de afaceri în momentul înfiinţării întreprinderii?

„În anul 2013 se observă o creştere la categoria «muncitori calificaţi» şi o scădere la toate celelalte categorii comparativ cu anul anterior.
Pe plan regional, în anul 2013, regiunea Vest are cel mai mare procent al fondatorilor/managerilor de întreprinderi care au fost în categoria de «muncitori calificaţi» înainte de a crea o nouă întreprindere“.

În schimb, „în regiunile Bucureşti-Ilfov şi Vest „se observă o creştere semnificativă la categoria «profesiuni tehnice» comparativ cu anul precedent“.

„Regiunile Vest şi Centru au cele mai mici proporţii de «funcţii de conducere», iar regiunile Sud-Vest şi Centru cele mai mari proporţii de «muncitori necalificaţi», comparativ cu celelalte regiuni“, mai arată INS.

Domenii preferate

Întreprinderile nou create în anul 2013 au optat pentru activităţi în domeniul comerţului (40,9%), urmate, la mare distanţă, de activităţi în domeniul industriei şi alte servicii (19,4%, respectiv 18,7%).

firme activitati

Pe regiuni, domeniile de activitate sunt reprezentate astfel:
- industria este mai atractivă în regiunile Centru, Sud-Est şi Nord-Vest, unde se depăşesc 20%;
- construcţiile sunt favorizate în regiunile Nord-Vest şi Nord-
Est;
- comerţul are cea mai mare atractivitate, în aproape toate regiunile, cu valori cuprinse între 30,8% şi 54,2%, excepţie făcând regiunea Bucureşti-Ilfov, unde se remarcă o rată de
26,3%;
- transporturile au tendinţe de scădere în majoritatea regiunilor, excepţie făcând regiunile Sud-Est şi Nord-Vest unde se depăşesc 10 puncte procentuale;
- hoteluri şi restaurante este un domeniu cu rezultate semnificative în regiunile Sud-Est, Nord-Est şi Vest;
- alte servicii au ponderi mult mai ridicate în regiunile Bucureşti-Ilfov, Centru şi Nord-Est.

Firme mici, probleme mari

Potrivit studiului INS, cele mai frecvente motive ale dificultăţilor legate de ofertă rămân “lipsa de resurse”, “fără clienţi sau plata cu întârziere de către clienţi” şi “accesul limitat la credite”.

firme dificultati
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite