Prietenii îţi dau Like, dar cumpără de la alţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În micile afaceri antreprenoriale aproape toţi pornesc de la convingerea că prietenii şi cei din grupurile şi cercurile lor vor fi primii clienţi, şi apoi credincioşi cumpărători. Însă drumul de acolo şi până la faliment e cel mai drept dintre toate. Şi, prin urmare, e şi cel mai scurt.

Şi nu e un drum de ţara, sau cu gropi, ci e o şosea de mare viteză, impecabil asfaltată, cu vizibilitate perfectă, luminat şi noaptea, ca să nu existe nici cel mai mic obstacol. Şi vorbesc aici de iniţiative pornite cu toată buna credinţa, cu produse şi servicii bune, competitive, de calitate, cinstite, în care proaspătul antreprenor, la prima lui aventură de acest fel, face totul cu dăruire şi altruism, muncind câte 20 de ore pe zi şi renunţând la orice iluzie de profit numai că să facă lucrurile cum trebuie şi să poată ţine preţurile mai jos decât cele ale altora. 

Şi, pentru ca ironia să fie şi mai muşcătoare, afacerea porneşte mereu cu dreptul şi în forţă. Îţi faci site, trimiţi e-mailuri, îţi anunţi prietenii pe facebook şi like-urile, bravo-urile şi încurajările încep să curgă. Revenirea cu picioarele pe pământ, după o lună, e dură şi dureroasă rău. Nu a cumpărat nimeni, nimic. Între timp, însă, prietenii au luat aceleaşi lucruri de la magazinul unui interlop, de la un politician corupt, de pe site-ul unei vedete cu sâni mari. Şi mai scump, evident, pentru că sânii naţionali necesită contribuţii consistente. 

Ştiu o fată care încearcă întotdeauna când cumpără ceva să o facă de la cei care i se par mai morali, şi să îi evite pe ceilalţi. Se întreabă mereu ale cui sunt acel magazin şi acel produs, cumpără de la micii întreprinzători civilizaţi, de la cei care nu chinuie animalele, nu ia de la Procter & Gamble pentru că îşi fac reclamă pe OTV şi pe Antena 2, şi-a mutat contul de la BRD pentru că o parte din banii ei s-au dus deja în buzunarele lui Hagi, Ilie Năstase şi Nadia Comaneci, nu cumpără lucruri promovate în reclame cu fotbalişti şi cu femeile lor, nu cumpără un compot venit din celălalt capăt al lumii, care a traversat două oceane până pe raftul de la supermarket, cumpără de la cei care şi-au deschis mici afaceri cinstite şi îi îndeamnă şi pe alţii să o facă. Mie mi-e tare dragă şi încerc să ţin şi eu pasul cu ea, deşi mult în urmă, însă ceilalţi se amuză copios. 

Nu a fost întotdeauna aşa în România, însă de acum înainte va fi, ba încă şi mai şi. Sociologii şi specialiştii în psihologie socială ştiu bine de ce. Prin urmare, dacă aveţi o mică afacere, un proiect, o iniţiativă, porniţi o campanie socială, vreţi să faceţi bine celor din jur, vreţi să vă luptaţi cu cel rău şi să îl ajutaţi pe cel bun, atunci nu vă faceţi planuri doar după numărul de like-uri. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite