RETROSPECTIVĂ Topul celor mai mari cinci tranzacţii ale anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Azomureş a fost preluat de Ameropa Holding pentru 250-300 de milioane de euro FOTO Adevărul
Combinatul Azomureş a fost preluat de Ameropa Holding pentru 250-300 de milioane de euro FOTO Adevărul

Chiar dacă economia locală continuă să fie în criză şi rămâne extrem de vulnerabilă la tot ce se întâmplă în Europa, piaţa locală nu a fost ocolită nici în acest an de megatranzacţii de ordinul milioanelor de euro. Fie că vorbim de companii locale sau internaţionale, constrânşi de criză, unii investitori au decis să se retragă, iar alţii au considerat asta o oportunitate şi au cumpărat afacerile la preţuri de criză, dar totuşi, cu multe zerouri.

Achiziţii şi fuziuni au fost înregistrate în acest an în majoritatea sectoarelor, dar de departe cele mai importante preluări au fost consemnate în producţia de îngrăşăminte, retail şi imobiliare, care au reprezentat mai mult de jumătate din piaţa evaluată la peste 1 miliard de euro, potrivit Mediafax.

1. Cea mai mare tranzacţie din 2012 a constituit-o preluarea producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş de către Ameropa Holding din Elveţia pentru 250-300 de milioane de euro. 

Traderul elveţian de îngrăşăminte şi cereale Ameropa a finalizat în luna martie a acestui an preluarea Azomureş Târgu-Mureş (AZO), prin firma Pelican Fertilizers, pe care o controlează.

2. Poziţia a doua în topul tranzacţiilor din 2012 se află achiziţia reţelei Real de către francezii de la Auchan. Grupul francez a anunţat la începutul acestei luni că a cumpărat de la Metro Group hipermarketurile Real din Europa Centrală şi de Est, printre care şi pe cele din România, pentru 1,1 miliarde de euro. Vânzarea hipermarketurilor Real Europa de Est către Grupul Auchan vizează 91 de hipermarketuri Real în Polonia, Rusia, România şi Ucraina, precum şi 13 galerii comerciale în Rusia şi România. 

Specialistii din piata au estimat că Auchan va plăti circa 100 de milioane de euro pentru magazinele din România.

3. Cumpărarea retailerului online de produse electronice şi electrocasnice eMag de către americanii de la Naspers pentru 83 de milioane de dolari (circa 63 de milioane de euro) intră în topul celor mai mari tranzacţii din acest an, la fel şi preluarea a 52,3% din compania Energobit de către fondul de investiţii Innova pentru 65 milioane de euro.

4. În luna iunie, grupul american Molson Coors a anunţat luni finalizarea achiziţiei producătorului de bere StarBev, cu operaţiuni şi în România, pentru 2,65 miliarde euro. Valoarea operaţiunilor din România a fost estimată la aproximativ 350 de milioane de euro.

5. Şi în sectorul imobiliar au avut loc tranzacţii care au implicat sume importante, anul 2012 debutând chiar cu o astfel de achiziţie. Fondul sud-african de investiţii NEPI a cumpărat complexul de birouri City Business Center din Timişoara, dezvoltat de omul de afaceri Ovidiu Şandor, într-o tranzacţie care totalizează peste 90 de milioane de euro.

Faţă de anul trecut, piaţa de fuziuni şi achiziţii înregistrează o creştere de peste 30%, având în vedere că în 2011 au fost încheiate tranzacţii totalizând circa 730 milioane de euro. A doua parte a anului a fost mai plină din acest punct de vedere, după o primă jumătate de an în care au fost încheiate tranzacţii de mici dimensiuni, potrivit Mediafax.

În acest an se remarcă absenţa tranzacţiilor cu companii de stat, deşi pe calendarul Guvernului figurau mai multe privatizări.

Ce va urma însă în 2013 depinde foarte mult de evoluţia economică, iar stabilitatea la nivel macro este pusă încă sub semnul întrebării. Consultanţii sunt de părere că sectorul energetic, inclusiv cea regenerabilă, şi cel al resurselor vor atrage investitori strategici, în timp ce domeniile IT, serviciile şi producţia sunt printre preferatele fondurilor de investiţii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite