România, groapa de gunoi auto a Europei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii îşi „înnoiesc“ într-un ritm alert „parcul auto“ cu rable din Vest. Cererea absoarbe ca un burete uscat oferta de rable aduse din străinătate, la preţuri accesibile oricărui buzunar, începând cu 1000 de euro şi ajungând chiar la 20-30. 000 de euro bucata de autoturism second. Dovada acestei realităţi o vedem în fiecare zi, pe drumurile patriei călcate de tot mai multe „bombe“ pe roţi!

De mai bine de o lună de zile, dealerii auto din ţara noastră au dat startul ofertelor la vânzarea autoturismelor noi, prin programul REMAT. Chiar dacă Rabla, la ora la care scriu aceste rânduri, încă nu a intrat oficial în vigoare, din cauză de buget. Cu toate acestea, datorită reclamelor, publicităţii şi ofertelor diverse din piaţa auto românească, există destui români care vor să îşi schimbe autoturismele vechi cu unele noi. Nepoluante şi performante. Firesc, în trendul de protejare a mediului, am putea spune. Şi în ciuda primei de casare, care este mai mică chiar decât înlocuirea unei măsele stricate, 6.500 lei. Adică, minimica, infima, insignifianta sumă de 65 milioane de lei vechi!

Dar, realitatea din piaţă, de pe străzile vai mama lor, şoselele ciuruite mai tare ca în vreme de război, a autostrăzilor promise continuu şi făcute pe hârtie, cu banii gestionarilor de infrastructuri la purtătorul politicienilor şi al constructorilor, ne arată cu totul altceva. Românii îşi „înnoiesc“ într-un ritm alert „parcul auto“ cu rable din Vest. Cererea absoarbe ca un burete uscat oferta de rable aduse din străinătate, la preţuri accesibile oricărui buzunar, începând cu 1000 de euro şi ajungând chiar la 20-30.000 de euro bucata de autoturism second. Dovada acestei realităţi o vedem în fiecare zi pe drumurile patriei călcate de tot mai multe „bombe“ pe roţi, dar şi a proliferării firmelor importatoare, care aduc maşinile inclusiv la comandă, non stop, în ţară.

Programul Rabla al Occidentului

România a devenit lada de gunoi auto a Europei, în special a deşeurilor auto aduse din Germania! Probabil că mai mult de 90% din numărul maşinilor second hand aduse şi înmatriculate în ţara noastră sunt din Germania. În special autoturisme pe carburant diesel, maşini de care vor să scape europenii pe motiv că trendul de mediu merge spre eliminarea motoarelor pe motorină. De la nemţi nu ne vin doar maşini nemţeşti, ci din aproape toate mărcile recunoscute pe piaţă. Chiar şi dacii se aduc din Germania, evident la preţuri mai mici decât cele ale daciilor din ţară!

În ciuda faptului că majoritatea autoturismelor aduse din import şi vândute drept bune şi chiar foarte bune, la mâna a doua, după oferte şi reclame, acestea pot fi în realitate comercializate la a nu ştiu câta mână. Cu kilometrajele date înapoi la minimum, cu foarte multe probleme ascunse, care necesită ulterior cumpărării cheltuirea de bani mulţi de către noii proprietari pentru repararea lor. Plus alţi bani daţi pentru înscrierea lor şi punerea în circulaţie pe drumurile româneşti. Şpăgile curg gârlă, atât la acte, cât şi la ITP-urile obligatorii a fi efectuate la 1 an, de către maşinile mai vechi de 8 ani.

Din Occident, nu se aduc doar autoturisme mici, ci şi microbuze de pasageri, precum şi maşini furate pentru care se fac acte false şi se vând fără probleme. Frecvent, rablele pe roţi aduse din Europa se mai vând de câteva ori în România, schimbându-şi proprietarii. Problemele cu acestea apar în trafic, unde pe lângă faptul că poluează, sunt adevărate pericole pe şosele, nu doar pentru cei care le conduc, ci şi pentru ceilalţi participanţi la trafic şi pentru pietoni. Pe lângă nerespectarea regulilor de circulaţie şi a gropilor din carosabil, starea tehnică a acestor autovehicule constituie principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere şi a victimelor umane aferente.

Cum este posibil ca ţara noastră să devină pe zi ce trece, tot mai mult, groapa de gunoi auto a Europei? Simplu! În ciuda aparenţelor privind întărirea legislaţiei de mediu, normele din România mai mult descurajează cumpărarea de autoturisme noi, nepoluante, şi încurajează achiziţionarea de rable! Pe lângă prima de casare de doar 6. 500 Roni, preţ de măsea stricată, care nu înseamnă nimic în costul unui autoturism nou, mai sunt şi reglementările idioate de genul celei care le impune românilor să le fie primite maşinile în programul REMAT doar dacă acestea au Inspecţia Tehnică Periodică valabilă!!!

ITP a cărui menire de fapt este să verifice şi să ateste starea corespunzătoare a unui autovehicul pentru a circula în siguranţă pe drumurile publice. Dar de ce să-mi mai fac ITP-ul la maşină, dacă nu mai circul cu ea şi tot o duc la casat? Să mai cheltui nişte bani în plus din ăia puţini pe care nu îi am?-se întreabă românii, uluiţi de prostia legiuitorului!!! În plus, ITP nu se face nici dacă nu ai asigurarea RCA valabilă, ceea ce înseamnă alţi bani!!! Iar dacă maşina de dus la casat mai are şi alte probleme tehnice, şi nu se poate să nu aibă la vârste de peste 8 ani, ar trebui reparată ca să poată primi ITP-ul (drept de circulaţie), de care, în principiu, logic, nu ar trebui să mai aibă nevoie dacă tot duce maşina la Rabla!

În astfel de condiţii, de multe ori, reparaţia unei maşini pentru a primi ITP, şpăgile, costul RCA, pot duce fără probleme la sume care trec lejer de prima de casare, 65 milioane de lei vechi. Şi atunci, la ce bun să-ţi faci probleme, să ai dureri de cap, să pierzi timp şi bani pentru o maşină de casat dacă nu câştigi nimic în plus, să îţi iei una nouă? A, a, a.. .era să uit, îţi mai trebuie şi certificat fiscal că nu ai datorii la ANAF!!! Dar dacă ai şi vrei neapărat cazier fiscal, trebuie să-ţi plăteşti foncirea la stat!!! Merită? Nu mai bine, te îndrepţi spre o maşină second, nemţească, americană, japoneză, de care doreşti, pe care dai doar 1000/2/3/5000 de Euro şi nu te mai complici cu REMAT-ul?

Cam aşa se întâmplă lucrurile în realitate. Iar în România, aducerea şi vânzarea rablelor din Occident este o afacere sigură, extrem de profitabilă fără investiţii, fără muncă multă. De aceea au şi proliferat ca ciupercile după ploaie comercianţii de maşini rulate. Iar aceste vânzări masive de autoturisme la mâna a paişpea, în creştere, în detrimentul vânzări autovehiculelor noi, aduc profit masiv şi service-urilor auto şi comercianţilor de piese şi consumabile şi asigurătorilor şi celor care oferă servicii de ITP şi statului şi şemecherilor politici care au pus la cale şi girat o legislaţie complet în defavoarea cetăţenilor de rând, cu venituri modeste.

Şi, nu în ultimul rând, comercializarea rablelor este nocivă pentru mediu! România nu doar că a devenit groapa de gunoi auto a Europei, ci lărgeşte tot mai mult această groapă şi sapă altele între timp!!! Şi, în acest timp, în paralel, băieţii deştepţi îşi umflă buzunarele pe spinarea amărăştenilor în timp ce declară cu emfază, pe nas că lucrează permanent pentru reducerea noxelor şi îmbunătăţirea parametrilor de mediu! În realitate, românii sunt jefuiţi pe faţă, înghit mai multe noxe ca niciodată şi îşi mai pun şi vieţile în pericol, în trafic. Sunt victime sigure, dar generatoare de profit pentru cei care sunt în cărţi, în afacerile auto.

Şi mai sunt chemaţi să-i şi voteze pe băieţii de la butoane! Pe de altă parte, partenerii europeni ai României, în special nemţii, sunt extrem de satisfăcuţi că au găsit un tomberon, unde să-şi arunce propriile rable auto!

P.S. Că tot sunt zilnic proteste ale transportatorilor. Dacă s-ar verifica la sânge starea autovehiculelor transportatorilor, cred că 90 % din autovehicule nu ar primi dreptul să circule pe drumurile publice. Iar din acest procent, majoritatea maşinilor sunt rable, „bombe“ pe roţi. Dar nimeni nu este interesat de acest lucru!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite