Românii au vorbit la mobil 30 de miliarde de minute în primele şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De pe telefoanele românilor au fost trimise 6,7 miliarde de SMS-uri în perioada ianuarie-iunie 2012
De pe telefoanele românilor au fost trimise 6,7 miliarde de SMS-uri în perioada ianuarie-iunie 2012

Datele raportate de cei şase operatori de telefonie mobilă, publicate de ANCOM, arată că în prima jumătate a anului 2012, deşi numărul utilizatorilor activi a scăzut, gradul de utilizare a serviciilor a crescut. Per total, a fost depăşit pragul de 30 de miliarde de minute.  În ceea ce priveşte traficul mediu lunar de pe o cartelă SIM activă, utilizatorii au efectuat apeluri care au însumat 3 ore şi 42 de minute şi au trimis 48 mesaje SMS.

„La data de 30 iunie 2012, numărul total de utilizatori activi de telefonie mobilă a scăzut cu 3,1% faţă de finalul anului 2011 şi cu 3,8% faţă de 30 iunie 2011, ajungând la 22,7 milioane. În decursul a 6 luni, numărul cartelelor preplătite active a scăzut cu 4,6%, în timp ce numărul utilizatorilor pe bază de abonament a scăzut cu 0,7%“, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Comunicaţiilor (ANCOM).

119 cartele la 100 de români

Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă la jumătatea anului 2012 era de 119,2 la suta de locuitori.
Deşi numărul total de utilizatori a scăzut, traficul de voce a continuat să crească în sectorul telefoniei mobile, depăşind pragul de 30 de miliarde de minute, cu 7,6% mai mult decât în primul semestru al anului 2011.
„Din traficul total de voce realizat în prima jumătate a anului 2012, 85,7% (26,4 miliarde minute) este reprezentat de traficul în reţelele proprii ale operatorilor, care a crescut cu 7,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011. De altfel, şi celelalte tipuri de trafic au înregistrat creşteri: cu 44% (391 de milioane de minute) cel către reţele internaţionale, cu 5% (1,16 miliarde de minute) cel către reţele de telefonie fixă şi cu 6% (2,85 miliarde de minute) traficul către alte reţele mobile de telefonie.

PrePay-ul e pe val

Utilizatorii de cartele preplătite continuă să efectueze cea mai mare parte a traficului – 56% din traficul total, în timp ce utilizatorii pe bază de abonament persoane fizice au efectuat 30% din total, iar persoanele juridice 14%.
Durata medie a unui apel originat în reţelele publice mobile a înregistrat creşteri, indiferent de reţeaua în care se termină apelul. Durata medie a unui apel a ajuns astfel la 2 minute şi 24 de secunde. Ca şi în cazul traficului, durata medie a unui apel efectuat de către un utilizator de cartelă preplătită este mai mare (02:40) decât durata medie a apelurilor iniţiate de utilizatorii pe bază de abonament (02:08).

Trei ore pe lună cu telefonul la ureche

În primul semestru al anului 2012, un utilizator a efectuat lunar, în medie, convorbiri prin reţelele de telefonie mobilă de 3 ore şi 42 de minute (înregistrându-se o creştere anuală a traficului de voce mediu lunar originat per cartelă SIM „activă” de 11,9%) şi a transmis un număr mediu de 48 de SMS-uri, pe lună, cu 12 mai multe decât media înregistrată în semestrul I 2011.

Plus de aproape 30% la SMS-uri

Potrivit ANCOM, în prima parte a anului 2012 au fost trimise 6,7 miliarde de mesaje scrise – în creştere cu 29,3% faţă de prima jumătate a anului 2011, mesajele scrise transmise de utilizatori în propriile reţele deţinând o pondere majoritară de 93,7%. Din totalul de mesaje scrise, 78% au fost transmise de către utilizatorii de cartele preplătite, în timp ce 22% au fost transmise de către utilizatorii de abonamente.
De asemenea, în prima parte a acestui an au fost transmise peste 7 milioane de mesaje multimedia (MMS), în creştere cu 53,1% anual, şi s-au efectuat aproape 1 milion de minute de apeluri video.

Şi roamingul a încins reţelele

În ceea ce priveşte utilizarea serviciului de roaming, serviciile de voce au înregistrat o creştere anuală de 12,2%, ajungând astfel la 157 de milioane minute (atât apeluri efectuate cât şi apeluri primite), în timp ce traficul SMS în roaming a înregistrat o creştere de 3,8%, ajungând la 48 de milioane de SMS-uri trimise.
Durata medie a unui apel efectuat în roaming a fost de 1 minut şi 56 de secunde, în timp ce durata medie a unui apel primit a fost de 2 minute şi 49 de secunde.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite