Afaceri

articolul anterior articolul urmator

Românii de la Wetterbest deschid încă o fabrică în acest an. De câţi angajaţi mai are nevoie

9
19 Aug 2019 20:56:47
Autor: Afrodita Cicovschi
Marian Pîrvu, director general Wetterbest
Marian Pîrvu, director general Wetterbest

Românii de la Wetterbest au anunţat că vor deschide încă o unitate de producţie în toamna acestui an, în judeţul Prahova, în extravilanul oraşului Băicoi.

„Lucrările pentru construcţia noii unităţi sunt în plină desfăşurare, noua unitate urmând să fie operaţională din toamna acestui an”, au declarat reprezentanţii companiei, parte a grupului teraplast.
 
Întrebaţi câţi angajaţi vor fi acolo, aceştia au explicat că toate facilităţile de producţie care se află acum în Băicoi vor fi relocate în noua unitate. 
 
„În urma investiţiilor pe care le avem în curs de realizare pentru extinderea capacităţii de producţie, precum şi în linie cu obiectivele de dezvoltare din acest an, ţintim o creştere cu peste 18% a numărului de angajaţi, de la 262 la finele anului 2018, la 310 angajaţi la finalul acestui an”, au declarat reprezentanţii companiei. 
 
 
În afară de unitatea de producţie din Băicoi, jud. Prahova, Wetterbest mai desfăşoară activităţi de producţie în Podari, jud. Dolj şi în Parcul Industrial TeraPlast din Sărăţel, jud. Bistriţa-Năsăud.
 
În primul semestru, vânzările pe linia de business de ţiglă metalică au crescut cu 28%, la peste 105 milioane de lei, în contextul unei EBITDA de peste 5 milioane de lei, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
 
„Avansul a venit pe fondul unui impuls al vânzărilor şi a creşterii prezenţei naţionale, după ce în luna iunie am deschis al treilea showroom al companiei, în Braşov”, susţine compania.
 
De altfel, Wetterbest a anunţat luni lansarea SUPREM50 – un nou tip de protecţie pentru sistemele de acoperiş cu garanţie de până la 50 de ani. Protecţia SUPREM50 are un strat de vopsea cu o grosime de 50 de microni, se poate îndoi şi monta la temperaturi de până la minus 15 grade Celsius, iar rezistenţa la zgâriere este superioară în comparaţie cu protecţiile pe bază de vopsea existente pe piaţă. 
 
„Wetterbest SUPREM50 vine în completarea portofoliului actual şi se aplică atât celor 4 profile de ţiglă metalică, cât şi profilelor Click, minirulourilor şi profilelor trapezoidale. În timp ce majoritatea protecţiilor pentru sistemele de acoperişuri de pe piaţă sunt pe bază de vopsea tip poliester, Wetterbest SUPREM50 conţine o vopsea cu compoziţie chimică specială, care îi conferă rezistenţă în orice condiţii climatice. Aşadar, prin caracteristicile sale, pe lângă un aspect estetic deosebit, noua protecţie se aliniază perfect promisiunii Wetterbest de a oferi calitate, rezistenţă şi siguranţă pe fiecare casă”, a declarat Marian Pîrvu, director general Wetterbest.
 
Datorită specificaţiilor sale, această protecţie poate fi folosită în orice mediu, atât în zona rurală cât şi în zonele de coastă, la munte sau în zonele industriale. 
 
În funcţie de mediul în care este amplasată construcţia, garanţia culorii este de până la 25 de ani, iar garanţia la coroziune este de până la 50 de ani. 
 
Wetterbest are o experienţă de 20 de ani pe piaţa de profil şi produce în fabricile proprii: 4 tipuri de ţiglă metalică, tablă cutată de 5 tipodimensiuni, tablă fălţuită, accesorii complete şi sisteme de drenaj.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Costica vasile
20.08.2019, 00:52:45

Tabla de otel care are o viata de 50 de ani ! Eu am o casa aproape de Bai...domnule....care in curând serbeaza 100 de ani ! Cine doreste sa vada tabla galvanizata care este ca noua (pe partea interioara a podului ) este invitatul meu ! De ce nu se mai produce asa ceva acum ?

+3 (3 voturi)
Galeriu Crestinu
20.08.2019, 01:11:32

,,mai bine sa fabrice CHIRPICI ca e mai bun si rezistent decat toate ......de mii de ani romanul sarac tot cu chirpici s-a invelit....si gratis.

-1 (3 voturi)
TGV PROFESORUL
20.08.2019, 03:46:36

🤣 🤣 🤣... cica ROMANII DE LA WETTERBEST... CHIAR NU VI SE PARE CA SUNA CA DRACU??? 🤣 🤣 🤣

+4 (4 voturi)
Andone
20.08.2019, 03:48:00

"SUPREM50 are un strat de vopsea cu o grosime de 50 de microni" Firul de par are 20-40 de microni. Deci ei spun ca o tabla acoperita cu vopsea la grosimea firului de par , rezista 50 de ani iar "iar rezistenţa la zgâriere este superioară" Greu de crezut.

+3 (3 voturi)
Aspida
20.08.2019, 09:23:38

. unde-i semnul «P» = publicitate? 😎 🐵 ♒️

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (9)