Ryanair va lansa 14 noi rute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportatorul aerian low-cost Ryanair va lansa 14 noi rute anul viitor, inclusiv două spre România, ce vor fi operate cu o frecvenţă de trei ori pe săptămână.

Compania irlandeză a prezentat programul zborurilor de pe aeroporturile britanice pentru vara viitoare, care va cuprinde peste 500 de rute în total, din care 14 noi, scrie profit.ro.

Printre noile rute se regăsesc o cursă de pe aeroportul Londra Stansted către Cluj, precum şi o cursă sezonieră către Bucureşti de pe aeroportul din Edinburgh, ambele cu o frecvenţă de trei ori pe săptămână.

Potrivit Ryanair, cele peste 500 de rute disponibile din Marea Britanie în viitorul sezon estival vor deservi mai mult de 46 milioane de pasageri şi vor sprijini 35.000 de locuri de muncă pe cele 21 de aeroporturi britanice unde este activă compania.

Piloţii, îndemnaţi să-şi ia „zborul” către România dacă vor să-şi păstreze job-urile

La sfârşitul săptămâni trecute, Ryanair le-a transmis piloţilor britanici să îşi ia concediu neplătit sau să se transfere către filialele din România, Ungaria şi Maroc, dacă nu vor să-şi piardă slujbele asemenea celor 9000 de angajaţi ai Thomas Cook, transmite The Guardian.

Ryanair şi-a anunţat angajaţii printr-o notă internă că dispun de "un excedent semnificativ de piloţi" în filiala din Marea Britanie a companiei, iar acesta trebuie redus, aşa că piloţii ar trebui să intre în cocediu fără plată într-o perioadă de până la un an sau să se tranfere către bazele din România, Ungaria şi Maroc unde firma mai are nevoie să ocupe un număr limitat de posturi cu normă întreagă.

"Sperăm că vor fi suficiente cereri pentru concedii neplătite sau pentru posturi part-time, ca să nu fie nevoie să apelăm la concedieri iarna aceasta", a transmis compania aeriană în nota citată de The Guardian.

Ryanair a înregistrat în luna mai un profit de un miliard de euro.

Firma şi-a justificat decizia de restructurare din cauza întârzierilor înregistrate de livrările aeronavelor Boeing 737 Max. Ryanair comandase aproximativ 135 de aeronave pentru a se extinde anul acesta. Modelul rămâne încă reţinut la sol, de când companiile Ethiopian Airlines şi Lion Air au avut cele două accidente fatale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite